Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu: “Sunt cu adevărat mândru să mă aflu astăzi înaintea dumneavoastră, pentru a rosti câteva cuvinte în cinstea unei sărbători speciale pentru noi toţi, o zi de mândrie naţională.
Astăzi este unul dintre momentele în care trebuie să fim mândri că suntem români, să preţuim sacrificiile înaintaşilor noştri pentru apărarea valorilor naţiunii române.
Patriotismul, respectarea simbolurilor naţionale, valorile sunt parte integrantă din ceea ce suntem noi ca popor.
În misiunea lui de a compune un cântec de luptă care să-i mobilizeze pe români, poetul Andrei Mureşanu a scris imnul „Deşteaptă-te, române”, care a însoţit şi însufleţit poporul român de-a lungul unei însemnate părţi a istoriei sale.
Mesajul de patriotism şi libertate, pe care îl duce cu sine imnul naţional „Deşteaptă-te, române”, i-a unit dintotdeauna pe români în momentele de cumpănă ale existenţei sale.
Versurile imnului nostru au animat generaţii întregi, în momente-cheie ale istoriei, începând cu Revoluţia de la 1848, continuând cu Războiul de Independenţă şi cele Două Războaie Mondiale.
Oare câte repere naţionale ne mai fac să tresăltam de emoţie? Cred că cei mai mulţi dintre români simt aceeaşi vibraţie atunci când sportivii şi elevii olimpici din ţara noastră, care ne reprezintă cu onoare în cadrul competiţiilor internaţionale, sunt răsplătiţi cu medalii, iar acordurile imnului naţional sunt ascultate de oameni din lumea întreagă. Într-o lume în care se vorbeşte tot mai mult despre globalizare, păstrarea cu sfinţenie a reperelor identităţii noastre ne susţine demnitatea ca popor alături de celelalte state ale lumii. Nu pentru că este vorba doar de istoria neamului, ci şi de viitorul şi imaginea României în lume.
Ancorat pe deplin în inimile noastre, vă îndemn să cântăm imnul naţional cu mândrie – în semn de solidaritate naţională şi respect faţă de ţară!”