02.12.2018

Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, reprezentată de președintele Daniel Comănescu și vicepreședinții Luciana Cristea și Alin Manole, a participat astăzi, 1 decembrie 2018, la Ceremonia organizată cu prilejul Zilei Naționale a Românei.

         La manifestările, ce au avut loc în Piața Tricolorului, din municipiul Târgoviște, au mai participat: ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, Înaltpreasfinția Sa Nifon, Ahriepiscop și Mitropolit al Târgoviștei,  prefectul județului Dâmbovița, Antonel Jîjîie, subprefectul Florina Mureșan, parlamentarii dâmbovițeni Adrian Țuțuianu, Oana Vlăducă, Claudia Gilia, Carmen Holban, Corneliu Ștefan, Dumitru Lupescu, administratorul public al județului, Ionuț Săvoiu, secretarul județului, Ivan Vasile Ivanoff, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, viceprimarii Monica Ilie și Cătălin Rădulescu, consilieri județeni, șefi de instituții deconcentrate, reprezentanți ai partidelor politice.

         După un moment de rugăciune, susținut de Înaltpreasfiția Sa, Nifon, Arhiepiscop și Mitropolit al Târgoviștei, au urmat alocuțiuni din partea Ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, care a dat citire mesajului premierului țării, Viorica Dăncilă, primarului municipiului Târgoviște, Cristian Stan și președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Daniel Comănescu.

În mesajul său, președintele Daniel Comănescu a transmis:

„Sunt onorat să mă aflu alături de dumneavoastră, astăzi, o zi de o solemnitate specială, în care de bună seamă toți suntem pătrunși de însemnătatea acestui eveniment istoric – unic, definitoriu pentru consolidarea statului român – Marea Unire.

 În acest an, ce marchează Centenarul Marii Uniri, cinstim pagina fundamentală de istorie, care a fost fondarea României moderne. Este o datorie pentru noi să sărbătorim actul istoric prin care s-a împlinit visul de veacuri al românilor.

Pe lângă bucuria pe care ne-o aduce în suflete, sărbătoarea de astăzi are și menirea de a ne ține vii lecții importante despre dragostea de neam și țară, respect și dăruire, valori fără de care nu se poate clădi nimic durabil.

         Trăim un moment de profunde semnificații, într-un an unic pentru România, când, cu deosebit respect, îi omagiem pe aceia care, cu 100 de ani în urmă, au realizat un vis ce păruse imposibil până atunci – unirea românilor, realizarea unei Românii Mari, punerea temeliei unei patrii comune pentru toți cei care vorbesc și simt românește.

Un eveniment cum este cel al marcării Centenarului Marii Uniri ne obligă atât pe noi, ca autorități, cât și pe noi toți, cetățeni ai acestei țări, să nu precupețim nici o strădanie pentru a ne ridica la înălțimea sacrificiilor făcute de aceia care au scris istoria, care au pus mai presus de viața lor viitorul acestei țări și siguranța celor ce o locuiesc.

         Știu că, folosite în mod superficial în ultimii ani, cuvinte ca „iubire”, „patriotism” sau „devotament” parcă și-au pierdut din solemnitate, dar aș vrea să cred că anul acesta, printre problemele de zi cu zi cu care se confruntă fiecare dintre noi, fiecare român a găsit măcar câteva minute să se gândească la faptul că, deși nu trăim într-o lume perfectă, trăim totuși în timpuri privilegiate.

 Poate că nu realizăm cât de importante sunt atât pacea pe care o avem, libertatea noastră  ca indivizi, dar și libertatea României, cât de privilegiați suntem că avem acces la educație și informație, că viața și bunurile noastre sunt protejate. Libertatea noastră și unirea au fost plătite cu multe sacrificii, iar noi, cei care astăzi ne putem numi români liberi, avem datoria de a duce mai departe aceste idealuri, de a nu lăsa ca istoria să fie uitată și a crește frumos această țară binecuvântată.

Sacrificiile, curajul și demnitatea celor care au contribuit la realizarea idealurilor naționale nu vor fi niciodată uitate. Ele sunt și vor rămâne provocarea de astăzi și de mâine – de a continua să îndreptăm lucrurile în direcția potrivită. Acum și întotdeauna, să aducem cinstire zilei naționale, aplecându-ne cu respect în fața tuturor celor care și-au dat viața pentru a ne oferi un viitor mai bun, mai luminos și înfloritor.

La mulți ani, România! La mulți ani români! ”

        După rostirea alocuțiunilor, au avut loc depuneri de coroane si jerbe de flori la Monumentul eroilor, iar manifestările s-au încheiat cu defilarea trupelor.

 

 

                                      Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița