Lucrările pentru extinderea
Secției Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște
demarează astăzi
Începând de astăzi, 28.07.2022, clădirea Secției Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște (SJUT) face obiectul unui important proces de extindere. Lucrările ce vor fi realizate sunt prevăzute de proiectul cu acest obiectiv, finanțat din bugetul Consiliul Judeţean Dâmboviţa. Anunțul a fost făcut de președintele Corneliu Ștefan, la conferința de presă organizată cu acest scop, pe șantierul din incinta SJUT.
Debutul proiectului „Extinderea Secției Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Tâîrgoviște” a fost marcat prin ordinul de începere a lucrărilor, pe care președintele Corneliu Ștefan l-a dat astăzi.
În valoare de 6.470.189,66 lei, contractul de lucrări prevede extinderea Secției Cardiologie prin: construirea unei unități de angiografie, intervenții asupra clădirii existente (desfacerea pereților nestructurali), realizarea unei legături funcționale și structurale între clădirea existentă și corpul propus, sistematizarea pe verticală a zonei delimitate prin proiect, precum și relocarea rețelelor de utilități din amplasament.
Suprafața construită totală va ajunge la 525,73 mp și va cuprinde clădirea extinsă a Secției Cardiologie - de 438,22 mp - și clădiri anexe pentru: grupul electrogen, gaze medicale și echipamente UPS (surse neîntreruptibile de energie).
Pentru optima funcționare a secției extinse, o altă componentă a proiectului prevede asigurarea mai multor tipuri de echipamente de bază pentru climatizare, ventilare, centrală termică, instalații electrice și sanitare și instalație de detectare, semnalizare și avertizare în caz de incendiu.
Realizarea acestui proiect la SJUT echivalează cu crearea condițiilor pentru asigurarea unor servicii medicale de prevenție și tratare de calitate superioară, cu efecte sociale și economice benefice asupra comunității dâmbovițene.
În cadrul conferinței de presă, președintele Corneliu Ștefan a declarat: „Am ajuns la momentul în care, astăzi, am semnat ordinul de începere al extinderii Secției Cardiologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște. Este o investiție importantă, pe care ne-am asumat-o în fața dâmbovițenilor, cu un an și jumătate în urmă. Finanțarea este, în totalitate, din bugetul Consiliului Județean Dâmbovița. Am discutat cu constructorul și cu diriginții de șantier și, de mâine, vor începe lucrările. Sper că, anul viitor, această extindere va fi gata. După realizarea lucrărilor de construcție, vom monta în clădirea Secției de Cardiologie un angiograf. Valoarea totală a investiției, incluzând și angiograful, va depăși 2 milioane de Euro. Alături de mine, la această conferință de presă participă vicepreședinții Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, conducerea SJUT - domnul manager Claudiu Dumitrescu, șeful Secției Cardiologie - domnul doctor Ovidiu Mihai Toni, unul dintre cei care au susținut cel mai mult această investiție și personalul acestei secții. Le mulțumesc tuturor pentru că au înțeles necesitatea acestui proiect. Suntem, cred, singurul spital din sudul României care nu are o astfel de secție, dar, anul viitor, vom avea cea mai modernă secție de cardiologie din această parte a țării! Extinderea secției se înscrie într-un important plan de dezvoltare a spitalului județean. În această perioadă, lucrăm la trei obiective importante - extinderea Unității de Primiri Urgențe, un Ambulatoriu nou, chiar în vecinătatea acestei secții, și, nu în ultimul rând, extinderea Secției Cardiologie. Valoarea totală a celor trei proiecte, la care lucrăm în această perioadă, depășește 40 milioane lei, deci este cel mai mare plan investițional din istoria SJUT. În al doilea rând, ne-am propus să investim și în resursa umană, și este pentru prima dată în istoria spitalului județean când atât de mulți medici s-au alăturat echipei noastre. În această perioadă, sunt scoase la concurs 36 de posturi; dorim să aducem la SJUT medici tineri; numai anul trecut, 26 de colegi, cu media de vârstă de 37 de ani, au venit în echipa noastră. Și pe această cale, le mulțumesc medicilor care au ales Spitalul Județean de Urgență Târgoviște. În calitate de administrație publică județeană, avem datoria de a pune la dispoziția personalului medical toate condițiile pe care ni le-am propus și de care el are nevoie, în sprijinul sănătății dâmbovițenilor.”
Compartimentul Imagine, Relații Externe - Consiliul Județean Dâmbovița