Conducerea Consiliului Judeţean Dâmboviţa – preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Daniel Comănescu, vicepreşedinții Luciana Cristea și Alin Manole, şi secretarul judeţului, Ivan Vasile Ivanoff, a fost prezentă astăzi, 3 aprilie 2018, la festivităţile organizate de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Dâmboviţa, la Centrul de Conferinţe al Universităţii Valahia din Târgovişte, pentru a marca Ziua Jandarmeriei Române.
La manifestările conduse de șeful Inspectoratului Județean de Jandarmi Dâmbovița, col. Matei Viorel, au mai participat: prefectul judeţului, Antonel Jîjîie, subprefectul Florina Mureşan, vicarul eparhial Ionuţ Ghibanu, parlamentarii dâmboviţeni Corneliu Ştefan şi Oana Vlăducă, comisar-şef Danil Zepişi, inspector-şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa, directorul Filialei Dâmboviţa de Cruce Roşie, Raul Pavelescu, directorul Complexului Muzeal Naţional, Ovidiu Cârstina.
Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Daniel Comănescu, le-a adresat jandarmilor dâmboviţeni următorul mesaj: „Sunt onorat să vă fiu alături în cea mai importantă zi din an pentru Jandarmeria Română. Este ziua care vă definește cariera și profesia, însă, mai important decât orice, este ziua care vă marchează devotamentul și respectul față de principii și demnitate.
Nevoia imperioasă de siguranță, liniște și ordine în rândul comunității a fost cea care a dat viață Jandarmeriei Române, transformând-o treptat într-una una dintre cele mai respectate și necesare instituții ale statului român. Mulți dintre noi știm că totul a început în urmă cu 168 de ani, la Iași, atunci când domnitorul Grigore Alexandru Ghica a considerat că românii au nevoie de protecția și curajul jandarmilor. În timp, viața acestui popor greu încercat de soartă ne-a dovedit tuturor că decizia din anul 1850 a fost mai mult decât una corectă.
Încă de la apariţia sa ca armă, în 1850, Jandarmeria Română a constituit principala instituţie însărcinată cu gestionarea ordinii publice, aflată mereu în slujba cetățeanului şi aproape de el. De-a lungul timpului, instituţia a trecut prin multiple transformări, dar a rămas mereu capabilă de a asigura o intervenţie rapidă şi de a mobiliza, în caz de urgenţă, forţele şi resursele de care dispunea.
Având ca priorități servirea cetăţeanului şi asigurarea unui climat de siguranţă şi ordine, Jandarmeria rămâne una dintre constantele statului de drept, un garant al respectării drepturilor şi libertăţilor fiecăruia dintre noi, un sprijin necondiţionat pentru celelalte autorităţi şi un factor de stabilitate în societate.
În numele instituției pe care o reprezint, doresc să vă mulțumesc pentru colaborarea fructuoasă pe care am avut-o, dintotdeauna, cu instituția dumneavoastră, atât pentru sprijinul oferit ori de câte ori cetăţenii judeţului au trecut prin momente dificile, cât şi pentru receptivitatea dumneavoastră, indiferent de momentul zilei sau condiţiile meteorologice, de multe ori, neprielnice.
În aceste momente de bucurie și emoție din viața dumneavoastră, îmi face o deosebită plăcere să vă felicit, asigurându-vă de întreaga disponibilitate și susținere din partea administrației publice județene în eforturile pe care le faceți în fiecare zi. Pentru acest sacrificiu, asumat cu curaj și demnitate, și pentru modul exemplar în care sunteți, de fiecare dată, alături de oameni, nu pot decât să vă mulțumesc!
La mulți ani!”