14.06.2022

A fost zi de sărbătoare pentru Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” al județului Dâmbovița. 51 de soldați profesioniști, care vor activa în această armă, au depus jurământul de credință.

Jurământul tinerilor militari a fost rostit în cadrul unui ceremonial la care au participat și reprezentanții autorităților locale, reprezentanți ai celorlalte structuri militare din teritoriu, dar și părinții militarilor pompieri.

La acest eveniment, au luat parte și vicepreședinții Consiliului Județean Dâmbovița, Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, secretarul general al județului, Dănuț Nicolae Popa Stănescu, prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia.

În debutul ceremonialului s-a dat onorul la drapel, iar inspectorul-șef al ISU Dâmbovița, locotenent-colonel Cristian-Claudiu Florea, le-a vorbit celor prezenți despre semnificația și responsabilitatea jurământului militar, încheind cu fraza: „De azi înainte, prin voia voastră și ocrotirea lui Dumnezeu, v-ați legat pe viață de țară! Fiți demni de acest legământ! Dumnezeu să vă ajute!”

Într-un moment emoționant și solemn, în fața drapelului tricolor, viitorii pompieri salvatori au depus jurământul de credinţă faţă de ţară, luându-și angajamentul că își vor face datoria și își vor dedica cariera pentru apărarea vieții și bunurilor oamenilor aflați în pericol: „Jur credinţă patriei mele, România! Jur să-mi apăr ţara, chiar cu preţul vieţii! Jur să respect Constituţia, legile ţării şi regulamentele militare! Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”

Imnul Național al României a răsunat în cadrul unității, iar defilarea Gărzii de onoare a încheiat ceremonia.

Tinerii soldaţi profesionişti care au depus astăzi jurământul militar vor activa în subunităţile de intervenţie din județul Dâmbovița. Odată cu încadrarea noilor soldați profesioniști, necesarul de personal va fi acoperit într-o bună măsură. Prin aceasta, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” al județului Dâmbovița va reuși să eficientizeze misiunile de răspuns la solicitările ce îi vor fi adresate.           

 

Compartimentul Imagine, Relații Externe,

Consiliul Județean Dâmbovița