La invitația Arthis – Casa de Cultură Belgo-Română, în perioada 22 - 23 aprilie 2017, o delegație a Consiliului Județean Dâmbovița a fost prezentă la Bruxelles pentru a reprezenta județul Dâmbovița la cea de-a XII-a ediție a festivalului „Primăvară românească la Bruxelles”. Evenimentul a fost realizat cu sprijinul Primăriei din Bruxelles și a europarlamentarului Victor Negrescu.
Alături de vicepreședintele Consiliului Județean Dâmbovița, Claudia Gilia, secretarul Senatului României – senatorul Adrian Țuțuianu și Oana Ivanov – șef birou în cadrul Biroului Comunicare, Relații Externe al CJD, județul nostru a fost reprezentat la eveniment și de 4 producători agricoli dâmbovițeni, respectiv, Ionuț Lăscaie – președintele Cooperativei Agricole „Produs în Dâmbovița” (Lungulețu), Denisa Bobeică – Asociația pentru Promovarea Artizanatului Românesc (Târgoviște), Liliana Enache – persoană fizică autorizată în domeniul prelucrării și conservării fructelor și legumelor (Bâldana) și Simona Daniela Bărbînță – SC Aricool Bia Zoo Production SRL (Dragodănești) au venit la Bruxelles pentru a-și promova produsele.
Totodată, un grup de elevi de la Palatul Copiilor din Târgoviște, însoțit de Cornelia Stan – directorul instituției și de profesorul coordonator Lidia Ștefania Andronic, a susținut un moment artistic, aplaudat cu entuziasm de publicul prezent la eveniment.
Festivalul a găzduit numeroase standuri, expoziții și artiști renumiți, veniți din România anume pentru acest eveniment. Meșterii și creatorii populari și-au prezentat atât realizările în arta olăritului, țesăturilor, împletiturilor, a porțelanurilor artistice, picturii contemporane, cât și a produselor culinare tradiționale.
Tradițiile, portul popular, folclorul și dansurile specifice mai multor zone din țara noastră au fost promovate la Bruxelles cu prilejul acestui festival.
La standul Consiliului Județean Dâmbovița au fost oferite broșuri și pliante de promovare a județului, prin intermediul acestor materiale fiind prezentate diversitatea și atractivitatea spațiului dâmbovițean din punct de vedere cultural și turistic: Peștera Ialomiței, Palatul Brâncovenesc de la Potlogi, Casa-Atelier Gabriel Popescu din Comuna Vulcana-Pandele, Curtea Domnească din Târgoviște. Totodată, produsele tradiționale românești, cu specific din zona noastră (țuică, brânză, cozonac, murături, zacuscă) s-au bucurat de un real succes din partea vizitatorilor.
Participarea județului Dâmbovița pentru prima dată la festivalul „Primăvară românească la Bruxelles” a fost una de succes, având în vedere faptul că, în ziua principală a evenimentului, cele patru standuri ale județului Dâmbovița au primit aprecieri din partea vizitatorilor interesați de potențialul turistic și cultural al regiunii noastre.
Comunitatea românească din Belgia a ajuns la peste 100.000 persoane și, de 12 ani, are posibilitatea să se întâlnească prin intermediul acestui festival și să își aducă prietenii la un eveniment românesc autentic.
Alături de județul Dâmbovița, România a fost reprezentată și de județul Prahova.
Biroul Comunicare, Relații Externe