02.10.2015

Joi, 1 octombrie 2015, s-a reluat circulația pe ruta feroviară Târgoviște – Pietroșița. La acest eveniment au participat: Adrian Țuțuianu, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Ioan Marinescu, Prefectul Județului Dâmbovița, parlamentarii de Dâmbovița Leonardo Badea, Ionuț Săvoiu și Valentin Calcan, Liviu Stoica, administratorul public al municipiului Târgoviște, consilieri județeni, Ion Dicu, primarul Comunei Pietroșița, consilieri locali. De asemenea, evenimentul s-a bucurat de prezența Directorului general CFR Călători (Ministerul Transporturilor), Iosif Szentes, Directorului SRTFC București, Liviu Pescărașu, șefului Diviziei Trafic, Cristi Ungureanu, și șefului Diviziei Comercial, Florin Leonte (Regionala București).

Adrian Țuțuianu, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița: „Este foarte important că Ministrul Transporturilor s-a ținut de cuvânt: astăzi avem deschisă linia Târgoviște – Pucioasa – Fieni – Pietroșița. De la data de 15 octombrie, pe zonă va intra și un operator privat; acum cursele sunt asigurate doar de către Societatea Națională de Căi Ferate (de stat); operatorul privat va avea mai multe trase (curse dus-întors pe zi). Vom încerca să adaptăm și orarul de la SNCFR și orarul de privat în funcție de nevoile din teren. Astăzi am primit, de exemplu, de la localități, numărul de elevi care fac naveta; am avea de la Pietroșița, Moțăieni, Brănești, Vulcana-Pandele și Doicești 508 elevi. Vom vedea și câți studenți sunt pe zona aceasta și va trebui să discutăm cu conducerile liceelor și școlilor din Pucioasa. [...] Vom avea întâlniri și cu agenții economici din zonă, care au salariați (care fac naveta – n.n.) și, împreună cu cei de la Societatea de Căi Ferate, vom face lobby, pentru că, dacă nu avem călători, riscăm să ajungem în situația în care am mai fost. Și Societatea de Căi Ferate va trebui să se implice în corectitudinea desfășurării întregii activități, pentru că, dacă se circulă cu „nașul”, vom avea iarăși suspendate cursele. [...] Obiectivul următor pe zona aceasta este să redeschidem și linia Târgoviște – I.L. Caragiale – Ploiești și apoi să găsim resursele financiare să punem în aplicare un proiect care există din anul 2009 – de reabilitare a gării centrale din Târgoviște, care are dincolo de valoarea în sine a unei clădiri, și valoarea unei clădiri-monument istoric. [...] Eu cred că transportul pe calea ferată este unul care trebuie să aibă viitor. [...] În al doilea rând, eu cred că acest transport este și mai economic, și mai ecologic, și mai sigur pentru toți călătorii.”

Iosif Szentes, Directorul SRTFC București: „În primul rând, au insistat foarte mult autoritățile publice, iar efortul dânșilor s-a materializat prin decizia respectivă. Bineînțeles, știu că nu vor fi toți mulțumiți de trasele care au fost, în prima fază, oferite de CFR Călători [...] dar vreau să vă spun că, de astăzi, mersul trenurilor deja include aceste 4 trenuri și orarul respectiv se poate accesa pe cfrcalatori.ro. Sperăm că aceste măsuri vor fi continuate, chiar dacă se suplimentează numărul de trase [...] de către un alt operator.”