11.11.2015

Astăzi, 11 noiembrie a.c, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a  verificat în teren stadiul lucrărilor la mai multe obiective derulate în localitățile:  Răcari, Tărtășești, Brezoaele, Poiana și Potlogi. Au fost luate pas la pas obiectivele care vizează reabilitări sau construcții de unități de învățământ, modernizări de cămine culturale, construcții sedii de primării și asfaltări de drumuri, investiții derulate fie cu bani pe OG 28, cu finanțare prin Compania Națională de Investiții (CNI), fie prin asocieri între CJD și Consiliile locale, dar și cu fonduri europene.

Primul obiectiv inspectat a vizat infrastructura rutieră din orașul Răcari, respectiv modernizarea de drumuri de interes local, pe o lungime de 3,379 km, investiție derulată în asociere de CJ Dâmbovița și Consiliul Local Răcari. Valoarea investiției este de 2.964.268 lei, stadiul fizic realizat fiind de 50%.

Marius CaravețeanuPrimarul orașului Răcari: ” Ne aflăm pe una din străzile care face parte din proiectul de reabilitare a drumurilor orășenești din orașul Răcari, proiect realizat în asociere de Consiliul Local Răcari și CJ Dâmbovița pe o lungime de 3,3 km ( 4 străzi). În acest moment constructorul a executat primul strat de asfalt pe toată lungimea, iar calitatea lucrărilor este foarte bună și sperăm ca până în iarnă să realizăm o porțiune cât mai mare și cu stratul 2. Așteptăm ca în această toamnă pe drumul județean să mai realizăm un tronson de cca 500 m , lucrare a CJD, la care cu siguranță domnul președinte s-a gândit, astfel încât, iarna să ne prindă în condiții bune de trafic. Este un tronson de drum folosit foarte mult de locuitorii din Colacu, Săbiești, Stănești, Bălănești, care fac naveta la gara din Ghergani. De asemenea, acest drum este util pentru transportul școlar, de aceea ne dorim ca și această investiție să fie realizată anul acesta”.

Adrian Țuțuianu, Președintele CJD: ”Revenirea la Răcari nu este întâmplătoare pentru că mi-am propus să urmăresc în fiecare zi stadiul implementării proiectelor pe asocieri, Ordonanța de Guvern nr.  28/2013 sau bugetul Consiliului Județean(…) Vreau să valorificăm la maxim următoarele 2-3 săptămâni pentru a putea consuma cât mai mult din banii pe care îi avem alocați pe drumurile județene și comunale(…) Avem două tipuri de alocări: ultima alocare realizată prin ordonanța de Guvern care aprobă rectificarea bugetară, prin care s-au dat județului Dâmbovița 123 de miliarde de lei vechi, iar repartiția am făcut-o deja în parte prin dispoziția Președintelui CJ. Legea spune că sumele rămase necheltuite rămân în bugetul consiliului județean, distinct și pot fi utilizate și anul viitor. O sumă importantă de aproximativ 7 miliarde lei am destinat-o realizării de studii de fezabilitate, proiecte tehnice, DALI pe obiective de investiții pe care trebuie să le facem anul viitor. Vreau să avem toate documentațiile făcute pentru a derula procedurile de achiziție publică, astfel încât la data de 1 martie 2016 să putem lucra din plin în toate zonele din județ”.

La Tărtășești, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a verificat stadiul lucrărilor de la școala din localitate, investiție ce urmează a fi finalizată în următoarea perioadă.

Ion Rusu, Primarul comunei Tărtășești: ”Ne apropiem de finalul acestui proiect și sperăm ca până la sfârșitul lunii noiembrie să terminăm această investiție derulată prin POR. Suntem în ultima fază de execuție, iar calitatea lucrărilor este la standarde europene. Ca și dotări avem un laborator de informatică, unul de fizică, o sală de sport, grupuri sanitare noi. De această școală vor beneficia aproximativ 300 de elevi. Valoarea proiectului este de aproximativ 1 milion de euro, partea de cofinanțare a fost suportată din bugetul local”.

În comuna Brezoaele se lucrează la obiectivul ” construire sediu primărie”, proiect în valoare totală  de 2.483.187 lei, bani de la bugetul de stat și are o suprafață de 1.295 mp. De asemenea, cu finanțare de la Compania Națională de Investiții și Consiliul Local se lucrează în ritm susținut la reabilitarea căminului cultural din satul Brezoaele, proiect ce are ca termen de finalizare luna decembrie a acestui an. Valoarea investiției este de 1.997.517 lei, din care 1.292.276 lei fonduri de la CNI și 705.241 lei de la bugetul local.

Primarul comunei Brezoaele, Nicolae Tudorache :” Și la investiția sediului de primărie și la căminul cultural sunt foarte mulțumit de ritmul în care se lucrează”.

Adrian Țuțuianu, Președintele CJD: ”Avem mai multe primării în finanțate pe OUG 28/2013. Se lucrează la Brezoaele, la Slobozia Moară. Avem alocare financiară pentru Bărbulețu și Buciumeni și avem solicitări de introducere la finanțare de la Raciu și Cobia. Tot aici la Brezoaele, avem în  derulare prin Compania Națională de Investiții un proiecte de reabilitare a căminului cultural, investiție în valoare de 13 miliarde. Recent am făcut lucrări  de reabilitare a drumului județean. Mai avem în localitate un proiect ce vizează un drum comunal finanțat prin Ordonanța de Guvern nr. 28/2013.”

În comuna Poiana, două investiții vor fi finalizate în următoarele două săptămâni. Este vorba despre obiectivul ”realizare spații verzi”, investiție în valoare de 893.862 lei, cu finanțare de la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) și Consiliul Local, iar cea de a doua ”sistem de canalizare ape uzate menajere în satele Poiana și Poienița, cu fonduri de la AFM și Consiliul Local, valoarea totală a investiției fiind de 5.981.563 lei. Pentru tinerii din localitate, a fost amenajată o parcelă de teren la ieşirea din localitate, 45 de familii primind câte 470 mp pe care să-şi poată ridica o casă.

Important pentru locuitorii comunei Poiana este și obiectivul de investiții finanțat prin Programul Național de Dezvoltare locală, aprobat prin OUG 28/2013 – modernizare drumuri locale pe o lungime de 1,350 km, cu o valoare totală de 1.045.474 lei

Primarul comunei Poiana, Marian  Șerban: ”Pe OG 28/2013, cu ajutorul domnului președinte am realizat 1,350 km, o lucrare foarte importantă. De asemenea,  avem în lucru un centru de zi pentru copiii aflați în situații de risc, în valoare de 80.000 de euro. Se lucrează și aici și urmează ca în primăvara anului viitor să fie finalizată. Este vorba despre o școală care a fost dezafectată în anul 2006 pentru că nu mai erau copii. Am expertizat clădirea și am obținut finanțare de la Ministerul Muncii”.

Adrian Țuțuianu, Președintele CJD: ”La tot ceea ce a spus domnul primar se adaugă drumul județean – DJ 711 pe sectorul Poiana – Potlogi – lucrare finalizată. Am rezolvat o problemă de acces nu doar pentru comunele Potlogi și Poiana ci și pentru toată zona, inclusiv pentru cei care vin de pe autostradă și vor să vină de pe DN 7 Bâldana – Titu. După ce terminăm canalizarea mai avem de reabilitat drumul județean, iar comuna Poiana are cam tot ce trebuie pentru a se trăi civilizat.

O altă investiție ce a făcut obiectul vizitei de lucru de astăzi a Președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, este lucrarea de îmbrăcăminte bituminoasă ușoară pe DJ 401 A – limită cu județul Giurgiu, pe o lungime de 2,4 km. Valoarea investiției este de 2.331.000 lei.

Adrian Țuțuianu, Președintele CJD: ”Avem 27 de intrări în județul Dâmbovița și este important ca toate intrările să fie asfaltate. Am început într-un mod organizat cu aceste activități și avem satisfacția că am rezolvat legătura cu județul Giurgiu prin comuna Potlogi. Practic, comuna Potlogi nu are nici un drum important de legătură cu comunele învecinate, cu Autostrada sau județul Giurgiu neasfaltat. Anul trecut aici era drum de pământ, de piatră, iar anul acesta este un drum asfaltat”.

Palatul Brâncovenesc de la Potlogi aproape de finalizare

La Palatul Brâncovenesc de la Potlogi, lucrările se apropie de final, în prezent realizându-se ultimele detalii ce țin de finisaje și curățenie, obiectivul derulat din fonduri europene urmând a fi inaugurat în data de 29 noiembrie 2015.

Adrian Țuțuianu, Președintele CJD. ”Stadiul fizic este undeva la 96 – 97%, stadiul financiar depășește 90%. Vom rămâne pe Consiliul Județean cu recuperare ceva mai târziu, undeva până la 10 miliarde de lei. Lucrările sunt avansate, vedeți că se lucrează la curățenie și la retușuri finale în cele mai multe zone. Contractul a fost prelungit până la data de 31 decembrie pentru că e posibil să avem nevoie de o perioadă de timp pentru remedieri diverse și de aceea ne-am luat măsuri de siguranță. Zilele acestea s-a adus o parte din dotare: scaune, aparatură, elemente de decor, iar zilele următoare vor sosi și alte lucruri care țin de amenajările interioare. În două săptămâni o să avem și mobilierul. Complementar, pe banii Consiliului Județean, amenajăm parcările exterioare și dalăm șanțurile aferente drumului județean. Tot din banii CJD amenajăm în spate pârâul Tudorel împreună cu Consiliul Local Potlogi. Suntem în grafic cu lucrările și sunt mulțumit.