Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, s-a aflat astăzi, 22 martie 2022, în comunele Șelaru și Gura Șuții pentru a participa la finalizarea a două proiecte importante pentru comunitățile celor două localități.
Astfel, preșcolarii din satul Fierbinți, comuna Șelaru, se vor bucura de astăzi de o grădiniță nouă și modernă, realizată în cadrul unui proiect în valoare de 1.000.000 lei. Noul spațiu educațional a fost realizat din fonduri obținute de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) și de la bugetul local.
42 de copii, două cadre didactice și un angajat din categoria personalului auxiliar își vor desfășura activitatea de acum înainte în cadrul acestei instituții de învățământ.
Alături de micii beneficiari ai grădiniței, la eveniment au fost prezenți și vicepreședintele Consiliului Județean Dâmbovița, Antonel Jîjîie, prefectul județului, Claudia Gilia, primarul comunei Șelaru, Matei Gheorghiță, inspectorul școlar general, Ileana Nicolaescu, consilieri locali, primarii localităților învecinate, cetățeni din localitate, care au dorit să ia parte la bucuria celor mici și a cadrelor didactice călăuzitoare.
Corneliu Ștefan, președintele CJD: „Asistăm astăzi la un eveniment deosebit pentru județul Dâmbovița, nu doar pentru comuna Șelaru, satul Fierbinți. Inaugurăm o grădiniță modernă și vin astăzi cu emoție, cu bucurie, să particip la acest eveniment, alături de doamna prefect, de doamna inspector școlar general, dar mai ales alături de copii. Felicit administrația locală a comunei Șelaru, consiliul local și aparatul tehnic din cadrul primăriei Șelaru. Vă asigur de tot sprijinul Consiliului Județean Dâmbovița pentru obiectivele importante aflate în derulare în localitatea Șelaru. Avem obiective importante pe care le desfășurăm împreună cu primăria Șelaru și, foarte important, proiectul de reabilitare și modernizare a drumului județean. Vom acorda în continuare un interes deosebit acestei zone a județului. Urez multă sănătate și succes copiilor, cadrelor didactice, părinților și bunicilor celor mici!”
În cadrul celui mai mare Program Județean de Dezvoltare Locală (PJDL), lansat de președintele Corneliu Ștefan în luna iunie a anului trecut, proiectat pentru perioada 2021 - 2024 și coordonat și implementat de Consiliul Județean Dâmbovița în asociere sau parteneriat cu unitățile administrativ-teritoriale din țară, tot astăzi a fost finalizat primul drum comunal, și anume DC 57 din comuna Gura Șuții, ce a făcut obiectul proiectului „Reparații covor asfaltic pe DC 57, comuna Gura Șuții”, în valoare totală de 1.186.364,54 lei, din care contribuția CJD a fost 547.647,60 lei.
Cu prilejul recepției acestui drum, președintele Corneliu Ștefan a făcut o vizită pe teren împreună cu primarul comunei Gura Șuții, Constantin Dinu.
În contextul acestui eveniment, președintele Corneliu Ștefan a transmis: „Inaugurăm astăzi primul obiectiv din subcapitolul «Reabilitare și modernizare drumuri comunale», al Programului Județean de Dezvoltare Locală. Este singurul program de acest fel din România și este desfășurat de CJD.
Anul trecut, din cele 64 de proiecte depuse, comuna Gura Șuții se regăsește în PJDL cu obiective importante de dezvoltare. La nivelul comunei, avem încă două asocieri - una de 5,5 milioane de lei și una de 2 milioane de lei. În perioada următoare, vom începe lucrările și în cadrul acestor două asocieri. După data de 15 aprilie, vom redeschide Programul Județean de Dezvoltare Locală. Anul trecut au fost depuse proiecte în valoare de peste 135 milioane de lei, iar cofinanțarea CJD a fost de 58 milioane de lei. Le așteptăm pe toate primăriile care doresc să depună proiecte pe PJDL, să vină după data de 15 aprilie cu proiecte eligibile. Anul trecut am avut bugetate 20 milioane de lei, iar anul acesta am suplimentat suma pe care o avem pentru cofinanțare în cazul proiectelor depuse în anul 2021. Anul acesta, vom avea o sumă considerabilă pentru a deschide programul de dezvoltare locală”.
PJDL este un program complex, care finanțează investiții ce se adresează nevoilor comunităților locale solicitante, și anume proiecte de reabilitare, modernizare și întreținere a drumurilor, proiecte pentru construirea de baze sportive și amenajarea de terenuri de sport, dispensare medicale, amenajarea de sisteme de colectare a apei pluviale, proiecte de alimentare cu apă și canalizare, proiecte de construire de poduri, reabilitare de centre civice și revitalizare a cinematografelor.
Compartimentul Imagine, Relații Externe,
Consiliul Județean Dâmbovița