22.11.2016

Astăzi, 21 noiembrie 2016, a fost inaugurat Dispensarul Răzvad, investiţie realizată printr-o finanţare a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

După slujba religioasă, au susţinut alocuţiuni Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, şi primarul comunei Răzvad, Emanuel Spătaru. La inaugurare au mai participat: vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Dâmboviţa Alexandru Oprea şi Corneliu Ştefan, consilieri municipali, cadre medicale şi numeroşi localnici.

Adrian Ţuţuianu, Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa:

“Mă bucur că suntem astăzi martori la un eveniment pe care noi îl planificasem ceva mai devreme, dacă nu se întrerupea finanţarea în luna septembrie. Am să vă spun că particip aici în calitate de Preşedinte al Consiliului Judeţean dar în acelaşi timp şi de locuitor al comunei Răzvad. (…) Chiar dacă anul acesta, 2016, a fost un an dificil, pentru noi, autorităţile judeţene, investiţia în sănătate a fost o prioritate şi sunt bucuros că am finalizat în urmă cu 3 săptămâni Dispensarul TBC de la Dealu Mare din Târgovişte, o investiţie de 16 miliarde lei. Este în curs şi probabil va fi finalizată până la sfârşitul anului o staţie nouă de oxigen la Spitalul Judeţean (în valoare de 1 milion de euro). Este foarte important că am început de aproximativ 2 săptămâni lucrări de reabilitare la spitalului din Moroeni, care era practic abandonat de peste 35 de ani şi cred că, în 2-3 ani, cu eforturi serioase, vom reda sistemului medical din România o locaţie care a avut cândva adresabilitate naţională. Ca urmare, lucrarea finalizată astăzi se înscrie în ceea ce noi considerăm a fi priortitar: drum, apă, canal, şcoală, spital, dispensar medical, respectiv locaţii utile oamenilor. Pentru Răzvad sunt câteva proiecte prioritare: reabilitarea şcolii, prin Programul Operaţional Regional; programul este pregătit, din păcate nu avem încă un ghid de finanţare (...) avem pregătită aplicaţia pentru apă si canal, este cea mai mare problemă a comunei Răzvad (...) Eu cred că în 2018-2019 cu toţii vom fi conectaţi la apă şi la canal în Răzvad, şi de asemenea am pregătit mai multe proiecte prin Ordonanţa 28/2013 pentru asfaltarea drumurilor comunale.”