22.10.2014

Președintele Consiliului județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a participat astăzi, 21 octombrie, alături de vicepreședintele CJD, Ioan Marinescu, primarul comunei Costeştii din Vale, Matei Toma, inspectorul școlar general, Luminița Preda și deputatul Ionuț Săvoiu, la inaugurarea obiectivului Grădiniţa cu program normal din satul Merişu.

 Investiţia în valoare de 700.000 lei a început în anul 2007, prin alocarea de către Guvern a unor fonduri în vederea construirii unei noi unităţi de învăţământ preşcolar.

Grădiniţa dispune de 2 săli de clasă moderne ce vor oferi spaţiu pentru 40 de preşcolari împărţiţi în 2 grupe.

Adrian Ţuţuianu, președintele CJD:

”Mă bucur că reuşim, după foarte mulţi ani, să punem în funcţiune această grădiniţă, care este deosebit de utilă pentru copiii din satul Merişu. Vă asigur că vom face şi şcoală, pentru că este nevoie şi de şcoală. De asemenea, îl asigur pe domnul primar că o să-l sprijin să plătească cele 200.000 lei care mai sunt necesare şi-l asigur că vom continua lucrările şi la apă, şi la asfaltare, pe toate proiectele pe care le-am abordat împreună. Vreau să vă rog pe toţi să trimiteţi copiii la şcoală, este lucrul cel mai important. Nimic nu poate ţine loc de educaţie”.

Luminiţa Preda, inspectorul școlar general IȘJ:

Mulţumim tuturor factorilor care s-au implicat în realizarea şi finalizarea acestei construcţii, care reprezintă o investiţie în viitorul acestei comunităţi, în viitorul acestei naţiuni (...) Vă dorim vouă, dragi copii, multe succese, să vă bucuraţi de noile condiţii şi să le păstraţi în bună stare, părinţilor voştri, bucuria de a vă vedea crescând frumoşi şi împliniţi, iar colegilor noştri, satisfacţia muncii desfăşurată cu dragoste şi bune rezultate”