Primul-ministru Victor Ponta a participat joi, 31 octombrie, la inaugurarea noii linii de producţie a companiei ARCTIC. La eveniment au fost prezenţi Levent Çakýrođlu – președinte în cadrul grupului Koç și CEO Arcelik, Monica Iavorschi – director general al companiei Arctic, Ömür Șölendil – ambasadorul Turciei la Bucureşti, Adrian Ţuţuianu – preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Victor Sanda – prefectul judeţului Dâmboviţa.
Investiţia pentru extinderea capacităţii de producţie a ARCTIC Găeşti a demarat în anul 2012, ridicându-se la un total de 24 milioane euro. Din această sumă, Guvernul României a contribuit cu un ajutor de stat de 10 milioane euro.
Levent Çakýrođlu: Astăzi se marchează un moment esențial în evoluția Arctic. Inaugurarea noii linii de producție este o dovadă a investiției continue a Arcelik în Arctic. După cum, probabil, ştiţi, Arcelik face parte din grupul Koç, acesta fiind unul din cei mai mari producători de electrocasnice. (…) Decizia noastră de a adăuga o nouă linie de producție este o dovadă a încrederii pe care o avem noi în Arctic, dar și în echipa noastră. Cu această nouă investiție, Arctic a devenit cea mai mare fabrică de producție de frigidere din Europa, cu o capacitate anuală de 2,5 milioane de unități. (…) Apreciez munca asiduă pe care a depus-o această echipă pentru a finaliza proiectul. Sunt foarte mândru de echipa mea. Am încrederea că, împreună, vom continua să aducem schimbări la Arctic Găeşti, că vom continua să fim o adevărată forţă, un motor în ceea ce priveşte tehnologia de ultimă generaţie şi produsele inovatoare.
Victor Ponta: Ţin foarte mult să mulțumesc pentru faptul că o companie importantă a avut încredere să investească în Arctic, a avut încredere într-o fabrică de aici, din România, din Găești; și faptul că au continuat să investească, că au deschis noi piețe de desfacere, înseamnă că Arctic-ul are un viitor. Pentru asta le mulțumesc foarte mult investitorilor, pe care vreau să-i consider deja ca făcând parte din ceea ce înseamnă Arctic, acum un proiect de succes între Turcia și România. În mod sigur orice companie care creează noi locuri de muncă, 2 locuri, 5 locuri de muncă este o companie căreia eu trebuie să-i mulțumesc, pentru că știu ce înseamnă ca 2.500 de oameni să meargă acasă știind că au un loc de muncă, că au un salariu.
Astăzi vroiam să dau o veste bună și celor care bat acest drum și investitorilor, că am reușit și anul viitor în mod sigur o să avem banii în buget pentru a moderniza drumul de la Bâldana spre Titu și după aceea spre Găești; știu că e important pentru toți cei care locuiți în zonă, e important pentru o companie așa cum este Arctic să aibă infrastructura necesară pentru a se dezvolta.
Investiţia de la Găeşti înseamnă crearea a aproximativ 600 de locuri de muncă, la care se adaugă alte 400 prin încurajarea dezvoltării economice pe orizontală, în reţeaua de furnizori. Proiectul va contribui cu un total de 11,2 milioane euro – taxe şi impozite la bugetul de stat pentru următorii 5 ani.