Curtea Domnească din municipiul Târgovişte a găzduit în această seară, deschiderea oficială a celei de-a doua ediţii a Festivalului Medieval Dracula.
Evenimentul se desfășoară în perioada 16 – 21 iunie și este organizat de Consiliul Județean Dâmbovița prin Centrul Județean de Cultură Dâmbovița și Complexul Național Muzeal ”Curtea Domnească” în parteneriat cu Primăria Municipiului Târgoviște. La festivitatea de deschidere au fost prezenți Adrian Ţuţuianu, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Cristian Stan, primarul interimar al municipiului Târgovişte şi numeroși târgovişteni care au asistat cu interes la momentul pus în scenă - ieşirea lui Vlad Voievod din Turnul Chindiei şi Garda Cetăţii.
Adrian Țuțuianu: ”Sunt bucuros că avem ocazia să începem astăzi cea de-a două ediție a Festivalului „Dracula”, un festival care și-a propus să promoveze municipiul Târgoviște și județul Dâmbovița ca destinație de turism cultural. Avem un program variat, încercăm să răspundem așteptărilor tuturor. Sper că vom fi mai buni decât anul trecut și că vremea va fi mai bună decât a fost anul trecut. M-aș bucura să fiți în număr cât mai mare alături de noi, în aceste zile și, sigur, așteptarea mea este ca într-un an, doi, să avem foarte mulți oaspeți din țară și din străinătate”.
Iată și programul complet al ediției din acest an: