05.05.2016

Joi, 5 mai 2016, Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a primit vizita Excelenței Sale, Arvydas Pocius, Ambasadorul Republicii Lituania în România. Principalele puncte discutate în cadrul întâlnirii au fost prezentate în cadrul unei conferinţe de presă ce a avut loc la sediul Consiliului Judeţean Dâmboviţa. 

Adrian ŢUŢUIANU, Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa : "Am avut astăzi prilejul să avem un oaspete, pe Execelenţa Sa, Domnul Ambasador al Republicii Lituania în România, Domnul Arvydas POCIUS. Am avut o discuţie în care am prezentat judeţul Dâmboviţa. Am discutat despre oportunităţile de investiţii, despre necesitatea dezvoltării relaţiilor de cooperare întrre judeţul Dâmboviţa şi unităţi administrativ-teritoriale din Lituania, despre dezvoltarea relaţiilor culturale şi ştiinţifice. Privim cu interes la Lituania pentru că este o ţară care stă mai bine decât noi în anumite zone. Este membră a zonei euro, a spaţiului Schengen, lucruri la care noi aspirăm. Are o dezvoltare economică dintre cele mai bune din Europa. Are un mediu de afaceri apreciat ca fiind foarte prielnic şi are o dezvoltare industrială foarte bună. Din această perspectivă, realizarea de relaţii economice, ştiinţifice, culturale, reprezintă pentru noi o prioritate. Vreau să îi mulţumesc Excelenţei Sale pentru vizita pe care a făcut-o astăzi şi să sperăm că va reveni laTârgovişte şi că vom pune bazele unei colaborări avantajoase pentru ambele părţi."

Execelenţa Sa, Domnul Ambasador al Republicii Lituania în România, Domnul Arvydas POCIUS: " În vederea întării relaţiilor diplomatice dintre cele două state(România şi Lituania), în luna iunie a.c., în Lituania va avea loc o întâlnire de afaceri la care vor fi invitaţi să participe oameni din mediul de afaceri din Târgovişte. Sperăm  ca odată cu această vizită vor fi stabilite contacte economice prielnice pentru mediul de afaceri  şi pentru începerea unei  bune colaborări bilaterale.  Am speranţa şi încrederea că oameni de afaceri din Lituania vor veni să investească în judeţul Dâmboviţa."

Prezența Excelenței Sale, Domnul Arvydas POCIUS, în Județul Dâmbovița a fost ocazionată de participarea Domniei Sale la seminarul internațional intitulat “Renaşterea statului lituanian independent şi edificarea noii Europe Central-Răsăritene: civism naţional şi reacţii imperiale”, manifestare științifică organizată de Universitatea „Valahia” din Târgoviște, Ambasada Republicii Lituania în România și Asociaţia Română pentru Studii Baltice și Nordice la Centrul Internaţional de Conferinţe al Universității Valahia din Târgoviște.