11.11.2020

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, este alături de publicul iubitor de frumos și organizează sâmbătă, 14 noiembrie 2020, în intervalul orar 8:00 - 17:00, evenimentul „Noaptea Muzeelor”, accesul fiind gratuit.

Iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa şi patronat în prezent de Consiliul Europei, UNESCO şi Consiliul Internaţional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes desfăşurat la nivel internaţional. Anul acesta, evenimentul - programat inițial pentru luna mai - este marcat în toată Europa în data de 14 noiembrie, într-un mod mai putin obişnuit, din cauza contextului pandemic.

Astfel, în vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2, Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște își deschide porțile pentru a primi vizitatorii în 15 dintre obiectivele aflate în administrarea sa, după un program adaptat situației actuale, respectiv:

Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” Târgovişte

-      între orele 9:00 - 13:00 și 14:00 - 17:00, ultimul vizitator intră la ora 16:30

Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti

-      între orele 9:00 - 13:00 și 14:00 - 17:00, ultimul vizitator intră la ora 16:30

     Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni

-      între orele 8:00 - 13:00 și 14:00 - 16:00, ultimul vizitator intră la ora 15:30

Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic

-      între orele 8:00 - 13:00 și 14:00 - 16:00, ultimul vizitator intră la ora 15:30

Muzeul de Istorie

-      între orele 8:00 - 13:00 și 14:00 - 16:00, ultimul vizitator intră la ora 15:30

 Muzeul de Artă

-      între orele 8:00 - 13:00 și 14:00 - 16:00, ultimul vizitator intră la ora 15:30

Casa Atelier „Gheorghe Petraşcu”

-      între orele 8:00 - 13:00 și 14:00 - 16:00, ultimul vizitator intră la ora 15:30

Muzeul „Vasile Blendea”

-      între orele 8:00 - 13:00 și 14:00 - 16:00, ultimul vizitator intră la ora 15:30

Muzeul „Casa Romanței”

-      între orele 8:00 - 13:00 și 14:00 - 16:00, ultimul vizitator intră la ora 15:30

Expoziţia «Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri „Ferdinand I” la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu şi al sfârşitului regimului totalitar din România»

-      între orele 8:00 - 13:00 și 14:00 - 16:00, ultimul vizitator intră la ora 15.30

Casa Atelier „Gabriel Popescu” din localitatea Vulcana-Pandele

-      între orele 8:00 - 13:00 și 14:00 - 16:00, ultimul vizitator intră la ora 15:30

Palatul Brâncovenesc de la Potlogi

-      între orele 8:00 - 13:00 și 14:00 - 16:00, ultimul vizitator intră la ora 15:30

    Casa Memorială „Ion Luca Caragiale”

-      între orele 9:00 - 13:00 și 14:00 - 17:00, ultimul vizitator intră la ora 16:30

    Muzeul de Etnografie Pucioasa

-      între orele 9:00 - 13:00 și 14:00 - 17:00, ultimul vizitator intră la ora 16:30

    Muzeul etnografic „Dumitru Ulieru” Pietroşiţa

-      între orele 9:00 - 13:00 și 14:00 - 17:00, ultimul vizitator intră la ora 16:30

Pentru protecţia turiştilor şi a angajaţilor, vizitarea muzeelor este condiţionată de respectarea următoarelor reguli:

         - la intrarea în muzeu se va efectua un triaj observațional și nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree);

         - purtarea măştii, care să acopere nasul şi gura, este obligatorie atât pentru vizitatori, cât şi pentru personalul muzeului. Un reprezentant al muzeului va verifica temperatura vizitatorilor. Persoanelor care vor refuza aceste măsuri nu li se va permite accesul în muzeu;

         - vizitatorii își vor dezinfecta mâinile cu dezinfectant pe bază de alcool sanitar, pus la dispoziția publicului la intrarea în muzeu;

         - vizitatorii nu pot forma grupuri mai mari de 3 persoane, cu excepţia familiilor care au doi sau mai mulţi copii;

         - accesul grupurilor (maximum 3 persoane) se face la un interval de 5 minute;

         - accesul în muzeu se face cu respectarea de către participanți a distanțării fizice de minimum 2 m;

        - în cazul în care numărul de persoane din muzeu depăşeşte 50% din capacitatea sa, curtea de onoare a muzeului va servi drept spaţiu de aşteptare pentru vizitatori;

         - căile de acces, precum și sensul de circulație în interiorul muzeului au fost diferențiate conform semnalizărilor de separare a fluxurilor intrare / ieșire, iar spațiul expozițional - delimitat prin realizarea unui traseu, pe care publicul este rugat să îl urmeze. De asemenea, vizitatorii sunt sfătuiți să respecte instrucțiunile personalului;

         - vizita va fi limitată la un interval de timp de cel mult o oră;

      - în spațiul expozițional se pot afla simultan 50 de persoane. Accesul de noi vizitatori va fi permis treptat, pe măsură ce persoanele care au vizitat expoziția au părăsit muzeul;

         - în intervalul orar 13:00 - 14:00, se va realiza igienizarea spațiului expozițional;

         - vizitatorii vor utiliza covoarele cu dezinfectant pentru încălțăminte, aflate la intrarea în muzeu.

Vă aşteptăm cu drag şi vă îndemnăm să respectaţi cu strictețe toate normele de prevenție recomandate de autorităţi, astfel ca, împreună, să trecem sănătoși peste această perioadă dificilă pentru toți! 

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița