Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a primit astăzi, 18 martie vizita delegaţiei oficiale a Ambasadei Franţei la Bucureşti, condusă de E.S. domnul ambasador, Philippe Gustin. La întâlnire au mai fost prezenţi: Bruno Roche - preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie francezo – română, Mathe Maurice - preşedintele Asociaţiei „Casa Francofonă Dâmboviţa”, Victor Sanda – prefectul judeţului, Ioan Marinescu - vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Ivan Vasile Ivanoff – secretarul general al judeţului şi Ioan Ţuţuianu, viceprimarul municipiului Târgovişte.
În debutul întâlnirii, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a prezentat oficialilor francezi principalele proiecte şi oportunităţi de investiţii din sectoare importante ale economiei dâmboviţene, menite să atragă potenţialii investitori francezi. De asemenea, şeful administraţiei judeţene a mulţumit diplomatului francez pentru interesul manifestat şi concretizat în vizita de astăzi:” Am deosebita plăcere de a primi vizita Excelenţei Voastre la Consiliul Judeţean Dâmboviţe. Este o oportunitate pentru noi de a face cunoscut judeţul Dâmboviţa, de a face cunoscute oportunităţile de investiţii. Sunt bucuros să îl revăd pe domnul Bruno Roche, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Româno – Franceze cu care am avut deja contacte în ultima perioadă pentru dezvoltarea relaţiilor economice. De asemenea, sunt bucuros că este şi domnul Mathe Maurice , un prieten vechi al judeţului Dâmboviţa. Sper ca în următorii ani să dezvoltăm relaţiile economice, culturale între România şi Franţa, între judeţul Dâmboviţa şi regiuni din Franţa”.
La rândul său, ambasadorul Franţei, E.S, Philippe Gustin, a ţinut să precizeze că este deschis colaborărilor cu judeţul Dâmboviţa atât din perspectiva economică şi comercială, cât şi culturală: „Sunt în România de un an, am străbătut ţara de la nord la sud, de la est la vest şi astăzi este a 29 –a reşedinţă de judeţ în care mă aflu. Cea mai importantă prioritate a mandatului meu este reîntărirea legăturilor dintre ţările noastre. Există peste 3000 de întreprinderi franceze în România, cu capital francez, 1500 sunt în afara Bucureştiului, iar Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură din România numără în jur de 400 de membrii. Ceea ce face specificul întreprinderilor franceze din România, un element la care ţin foarte mult este acela că ele s-au instalat imediat după Revoluţie şi au rămas în România, inclusiv pe perioada crizei economice şi mai ales că îşi respectă angajamentele. Cea mai importantă investiţie cu capital francez, aşa cum aţi precizat domnule preşedinte, este Dacia Renault în judeţul Dâmboviţa, care este şi primul exportator român şi care reprezintă 3% din PIB. Când Dacia a fost cumpărată de Grupul Renault acesta şi-a asumat numărul de angajaţi şi valoarea investiţiilor. Dacă privim la câţiva ani după, vedem că Renault a trecut mult peste aceste angajamente, mai ales prin crearea Centrului de la Titu, care a făcut din Dacia o marcă, nu doar o extensie a Grupului Renault, o marcă recunoscută internaţional. Faptul că Renault şi-a respectat angajamentele este un semn foarte bun pentru relaţiile dintre România şi Franţa. În ciuda crizei economice de la nivel mondial, cred că există în continuare perspective importante de dezvoltare a relaţiilor industriale şi comerciale dintre România şi Franţa”.
Vizita delegaţiei Ambasadei Franţei la Bucureşti a continuat cu o scurtă deplasare la sediul Casei Francofone din municipiul Târgovişte și participarea la simpozionul regional organizat de către Biroul pentru Europa Centrală şi Orientală al Agenţiei Universitare a Francofoniei (AUF) intitulat "Cooperare universitară multilaterală francofonă în Europa centrală şi orientală", ce marchează împlinirea a douăzeci de ani de la aderarea României la Organizaţia Internaţională a Francofoniei (OIF).