Astăzi, 28 august 2015, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a participat la festivitatea de închidere a celei de a doua ediții a Simpozionului de Sculptură „Vasile Blendea, organizat în incinta Muzeului ”Metamorfozele unui loc al memoriei” (fosta unitate militară de la Gară). Evenimentul s-a desfășurat în perioada 19 – 28 august 2015.
Tematica celei de-a II-a ediţii a taberei a vizat istoria municipiului Târgoviște, a județului Dâmbovița, strâns legate de cele aproximativ trei secole în care aici s-a aflat Cetatea de scaun a Țării Românești, dar și punerea în valoare a frumuseților naturale ale județului.
Trei artişti plastici, Marius Viorel Ivanovici din Piteşti, Lucian Tudorache din Piatra Neamţ şi Mugur Vrânceanu din Galaţi, au cioplit piatra adusă din județul Tulcea, reușind, prin talent, și imaginaţie, să dea viață unor lucrări deosebite.
La evenimentul dedicat încheierii celei de a II-a ediții a taberei de sculptură au mai participat: Adrian Dumitru, senatorul Valentin Calcan, Ionuț Lăscaie, managerul Centrului Județean de Cultură și Ovidiu Cârstina, directorul Complexului Muzeal ”Curtea Domnească.
Președintele CJD, Adrian Țuțuianu, a înmânat sculptorilor, în semn de preţuire pentru munca lor, câte o plachetă și o medalie.
Adrian Țuțuianu, Președintele CJD: „Suntem la cea de-a doua ediţie a Taberei de Sculptură. Anul trecut am organizat-o la Moreni, iar lucrările realizate au fost amplasate în parcul nou din municipiul Moreni. Anul acesta am considerat că este util să venim la Târgovişte. Suplimentar de ceea ce vedeţi aici, în două-trei săptămâni, o să avem terminat şi bustul lui Ghica, pe care l-am promis la aniversarea de anul trecut Colegiului Economic Ion Ghica din Târgovişte. Lucrările realizate aici vor fi aşezate în curtea Cetăţii de Scaun a Târgoviştei. Pentru anul viitor, vom decide dacă tabăra de sculptură se va organiza tot la Târgovişte sau vom continua periplul prin judeţ, în alt oraş. Îi felicit pe distinşii artişti pentru munca lor şi sperăm să colaborăm în continuare foarte bine".