17.12.2019

Vicepreședintele Consiliului Județean Dâmbovița (CJD), Alin Manole, însoțit de directorul general al Direcției Generale Infrastructură Locală - Vasile Dinu, a făcut astăzi, 16 decembrie 2019, o vizită de lucru în comuna Potlogi, unde a analizat stadiul lucrărilor la obiectivul de investiții „Reabilitare și modernizare DJ 711A Pitaru-Potlogi 23+400-30+700”.

    Investiția presupune lucrări de reabilitare a porțiunii de drum degradate, pe o lungime de 7.140 m2, ea fiind realizată cu fonduri atât din bugetul local, cât și din bugetul de stat, valoarea totală a lucrărilor fiind de 6.959.446,25 lei.

    Cu prilejul acestei deplasări, s-a constatat că lucrările se încadrează în graficele convenite și urmează a fi încheiate până la sfârșitul acestei săptămâni. În condiții meteorologice prielnice, se va continua cu realizarea acostamentelor și șanțurilor.

    În ceea ce privește lucrările aferente suprastructurii podului aflat pe acest traseu (în satul Pitaru), ele vor fi executate tot în funcție de evoluția vremii.