22.10.2016

Joi, 20 octombrie 2016, Adrian Ţuţuianu, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, și conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte au participat la inaugurarea uneia dintre unitățile acestei importante instituții spitalicești, și anume noua clădire a Dispensarului TBC din municipiul Târgovişte, situată în curtea Spitalului Municipal Dealu Mare.

Investiţia – care a beneficiat de finanțare din bugetul Consiliului Judeţean Dâmbovița, al Spitalului Judeţean de Urgență Târgoviște și, de asemenea, de la Ministerul Sănătăţii – are valoarea totală de 1.985.000 lei. Lucrările efectuate au avut ca scop reabilitarea clădirii dispensarului, achiziția de dotări şi amenajarea exterioară.

Adrian Ţuţuianu, președintele Consiliului Județean Dâmbovița: „Este o mare bucurie pentru mine faptul că finalizăm un obiectiv de investiţii care, la începutul anului, părea de nerealizat. Au fost necesare aproape 6 luni pentru a primi finanţarea necesară de la Ministerului Sănătăţii şi mă bucur că am reuşit acest lucru. Lucrarea are o valoare totală de 1.985.000 lei, sursă de finanţare – subvenţii de la Ministerul Sănătăţii în valoare de 1.440.000 lei, subvenţii de la Consiliul Judeţean în valoare de 160.000 lei şi venituri proprii ale Spitalului Judeţean în valoare de 385.000 lei. Dispensarul TBC are în structură cabinete de consultaţie, laborator BK, laborator explorări funcţionale, el fiind deservit de 4 medici, 9 asistenţi medicali, personal medical auxiliar, în total 16 persoane care vor lucra în condiţii excelente. Media lunară a pacienţilor consultaţi – copii şi adulţi – este de aproximativ 460 persoane, din care cea mai mare pondere o au pacienţii din mediul rural, circa 67% dintre bolnavi”.

Cadrele medicale, asistenţii şi managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă și-au exprimat mulţumirea pentru felul în care arată în prezent clădirea reabilitată a Dispensarului TBC şi condiţiile pe care aceasta le oferă pacienţilor și personalului medical.

La eveniment au mai participat: cadre medicale ale Spitalului Municipal Târgoviște, Alexandru Oprea și Corneliu Ștefan, Vicepreședinții Consiliului Județean Dâmbovița, consilieri județeni, reprezentanții Primăriei Municipiului Târgoviște.