Cu prilejul implementării proiectului ClusterFY, marţi, 20 iunie a.c., conducerea Consiliului Judeţean Dâmboviţa a participat la prima întâlnire a actorilor interesaţi de revizuirea politicilor de clustere, eveniment organizat de Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud Muntenia, la sediul Consiliului Judeţean Dâmboviţa.
Discuţiile abordate reprezintă o etapă importantă a procesului de implementare a proiectului ClusterFY, iniţiativă menită să îmbunătăţească instrumentele de bază ale politicilor publice regionale/naţionale în domeniu, a politicilor cu impact asupra dezvoltării economice în regiune. Se urmăreşte, în acest sens, accelerarea procesului de clusterizare a IMM-urilor şi stimularea cooperării între clustere, prin sprijinirea IMM-urilor pentru a accesa lanţurile valorice globale şi de a se angaja în cooperări pe termen lung cu parteneri strategici din Europa şi din întreaga lume. Crearea grupului de actori interesaţi de politica de clustere reprezintă, astfel, o modalitate de a face accesibil procesul de învăţare nu doar la nivelul partenerilor proiectului, ci şi la nivelul tuturor entităţilor implicate în definirea politicii publice specifice.
Proiectul mai sus amintit, finanţat prin programul INTERREG Europe, este implementat de un grup format din opt parteneri din Suedia, Olanda, Polonia, Slovacia, Grecia, Spania şi România, statutul de coordonator aparţinând Agenţiei pentru Ştiinţă, Inovare şi Tehnologie (MITA) din Vilnius, Lituania. Implementarea se va face pe o perioadă de 5 ani, activităţile începute la 1 ianuarie 2017 urmând a se finaliza la data de 31 decembrie 2021. Proiectul a debutat în luna martie a anului 2017 în Lituania şi urmează ca, în perioada viitoare, să fie organizate întâlniri de lucru tematice în toate statele partenere.
Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea, a salutat prezenţa în sală a reprezentanţilor mediului academic, dar şi a Grupului Renault, catalogând această iniţiativă ca fiind benefică pentru dezvoltarea regiunii Sud Muntenia. Totodată, a asigurat ADR Sud Muntenia de întreg sprijinul autorităţilor județene în toate activitățile întreprinse.
Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița