Cu o jumătate de an în urmă, a fost lansată dezbaterea publică referitoare la construirea unui spital de pediatrie în Târgoviște, pe locul fostului spital de boli infecțioase din centrul municipiului, clădire care nu mai corespundea normelor igienico-sanitare de mai mulți ani.
Astăzi a fost semnat contractul în baza căruia se va realiza studiul de fezabilitate pentru viitoarea clădire, care va trebui să funcționeze ca un spital modern, ce se va bucura de toate dotările necesare unei bune funcționări și care, astfel, va putea răspunde solicitărilor pe care le presupune îngrijirea sănătății copiilor.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a anunțat că noua unitate medicală va avea statutul de spital regional și va fi în subordinea Spitalului Județean de Urgență Târgoviște.
Cu o valoare estimată de 25.000.000 de Euro, noul Spital de Pediatrie se va întinde pe suprafața de 4.000 mp și va avea capacitatea de 70 de paturi în regim de spitalizare continuă.
Viitoarea instituție spitalicească va dispune de un bloc operator și secție de terapie intensivă (ATI), un ambulatoriu integrat, ce va asigura servicii medicale preventive, curative şi de recuperare pentru copii, structură de spitalizare de zi - cu 4 sau 6 locuri, un ambulatoriu RMN și radiologie pediatrică.
Pentru buna funcționare a spitalului, va fi construită și o parcare cu aproximativ 100 de locuri pentru personalul medical, dar și pentru pacienți.
Studiul de fezabilitate ce urmează a fi realizat va cuprinde o serie de analize și soluții constructive pentru ca indicatorii tehnico - economici proiectați să fie realizabili, iar noul spital să corespundă tuturor standardelor în vigoare pentru instituții cu specific medical.
Președintele Corneliu Ștefan: „Ne ținem de cuvânt: proiectul anunțat - de construire a unui spital regional de pediatrie - începe să prindă contur prin semnarea primului contract, acela care va sta la baza realizării acestui proiect, de importanță majoră pentru sănătatea unui segment însemnat din populația județului Dâmbovița, și nu doar a județului nostru - copiii. Pentru ca acest proiect să se transforme în realitate, vom face toate eforturile, în calitate de administrație județeană, și totodată sperăm că ne vom bucura de participarea societății civile din municipiul Târgoviște, în sensul că realizarea unui proiect de o asemenea amploare nu este o sarcină ușoară, dar, dând dovadă de înțelegere, arătăm că susținem interesele comunității din care facem parte.”
Compartimentul Imagine, Relații Externe, Consiliul Județean Dâmbovița