04.03.2021

Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte pregătesc un cadou cultural cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, oferind intrarea liberă doamnelor şi domnişoarelor în zilele de 7 şi 8 martie 2021, la Ansamblul Brâncovenesc Potlogi şi la muzeele din Târgovişte.

Muzeele ce vor putea fi vizitate gratuit sunt: Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni, Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul „Casa Romanţei”, Muzeul de Istorie, Muzeul „Vasile Blendea”, Muzeul de Artă, Casa Atelier „Gheorghe Petraşcu”, Expoziţia „Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri Ferdinand I la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu şi al sfârşitului regimului totalitar din România”, Ansamblul Brâncovenesc Potlogi.

Deşi, în mod normal, ziua de luni este una în care muzeele sunt închise, data de 8 martie va fi o excepţie, programul de vizitare al muzeelor mai sus-menţionate fiind următorul: 9:00 – 17:00 (pentru Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”), 8:00 – 16:00 (pentru celelalte muzee). Acest program este valabil şi pentru duminică, 7 martie 2021.

Cu această ocazie, conducerea Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi a Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte urează tuturor doamnelor şi domnişoarelor un sincer „La mulţi ani, cu sănătate şi multe bucurii!“

Având în vedere intrarea municipiului Târgovişte în scenariul roşu din cauza incidenţei Covid-19, vizitarea muzeelor se va face respectând cu strictețe toate normele de prevenție recomandate de autorităţi!

 

Compartimentul Imagine, Relații Externe

Consiliul Județean Dâmbovița