22.10.2016

Joi, 20 octombrie 2016, la Teatrul Municipal „Tony Bulandra” din Târgovişte a avut loc deschiderea celei de-a 49-a ediţii a Festivalului Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”.

Organizat pentru prima dată sub patronajul Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, prima seară a acestui festival s-a remarcat prin recitalul „Surorile romanţei”, alcătuit dintr-o serie de romanţe, şansonete, canţonete şi fado-uri interpretate de Daniela Vlădescu, Bianca Ionescu, Sorin Lupu şi Daniel Pop. Din cadrul programului a făcut parte şi orchestra "Dor românesc" dirijată de maestrul Ştefan Cigu.

Festivalul va continua în următoarele zile cu alte recitaluri de excepţie, precum şi cu diferite momente dedicate lansărilor de albume, monografii, culegeri de romanţe şi CD-uri.

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu: „Sunt onorat să mă adresez dumneavoastră la cea de-a 49-a ediţie a unui festival care se află, probabil, într-un clasament în primele două ca longevitate în România şi sunt fericit că, împreună cu Primăria Târgovişte, colaboratorii noştri, TVR, Radio Difuziunea Română, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor vom reuşi şi anul acesta să vă bucurăm sufletele. Aş vrea să vă spun că un lucru extraordinar care se întâmplă la această ediţie este Patronajul Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO şi intenţia noastră este ca la cea de-a 50-a ediţie să încercăm să ducem «Crizantema de Aur» în patrimoniul cultural imaterial al umanităţii. Pregătim această documentaţie. Am avut astăzi o vizită a preşedintelui UNESCO Community Association Paris, care este punctul de început al demersului pe care îl facem.”

La eveniment au mai participat: doamna Marietta Bantchev – preşedintele UNESCO Community Association Paris, artişti şi iubitori ai acestui gen muzical, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, precum şi mass-media locală şi naţională.