27.10.2016

Astăzi, 26 octombrie 2016, Muzeul de Istorie a fost gazda sesiunii intitulată „Omul şi mediul în preistorie”, manifestare organizată cu prilejul aniversării vârstei de 75 de ani a marii personalităţi  academice – Marin Cârciumaru.

În următoarele două zile, Municipiul Târgovişte va găzdui cele mai importante contribuţii ştiinţifice din ultimii ani, la Muzeul de Istorie fiind expuse descoperirile ştiinţifice în domeniul arheologiei paleoliticului din România rezultate în urma activităţii de peste 40 de ani a profesorului Marin Cârciumaru.

Prezent la eveniment, Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, i-a transmis gândurile sale bune profesorului Marin Cârciumaru şi mulţumiri pentru întreaga sa activitate academică şi pentru contribuţia adusă dezvoltării şi îmbogăţirii patrimoniului cultural al Judeţului Dâmboviţa.

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu: „Am ţinut foarte mult să fiu prezent la deschiderea acestei activităţi pentru că am vrut să omagiez personalitatea profesorului Cârciumaru. Este un colaborator important al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, face parte din Consiliul Administrativ al Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” din Târgovişte şi este o personalitate marcantă cu rezultate deosebite în învăţământul universitar din Municipiul Târgovişte(…) Vreau să punctez faptul că, în anul 2013, domnul profesor mi-a propus să realizăm Muzeul Evoluţiei şi Tehnologiei. Este o colaborare între Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi domnia sa. Consiliul Judeţean a realizat partea de construcţie şi amenajări, a asigurat finanţarea, iar domnul profesor a adus, în acest muzeu, tot ceea ce a strâns într-o viaţă din activitatea de cercetare ştiinţifică arheologică pe şantierele acestei ţări. Muzeul este unul special, fiind unicat în Europa Centrală şi de Est.”

Au mai participat: conducerea Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească”, specialişti de marcă în domeniul Paleolitic şi Neolitic din cadrul unor universităţi de prestigiu din ţară, reprezentanţi ai muzeelor naţionale, precum şi specialişti ai Academiei Române.