Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a vizitat astăzi, 13 decembrie a.c., alături de Cristiana Bucur, directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița, și de alți reprezentanți ai acestei instituții, mai multe familii dâmbovițene din comunele Ocnița și Gura Ocniței, aflate în atenția serviciilor locale și județene de asistență socială.
Cu ocazia apropierii sărbătorilor de iarnă, președintele Alexandru Oprea a oferit, din partea celor două instituții, daruri (dulciuri și alimente de bază) atât copiilor, cât și familiilor acestora.
Prima oprire a fost în comuna Ocnița, la căminul a doi copii aflați în plasament familial și, ulterior, la două familii cu câte patru copii fiecare, cuprinse într-un proiect dedicat prevenirii separării copiilor de familia lor sau de reintegrare în familia naturală, prin sprijinirea familiei cu ceea ce este necesar în vederea creșterii și educării copiilor. Proiectul este implementat în baza unui acord de parteneriat încheiat între Consiliul Județean Dâmbovița, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița și Fundația „SERA România”.
În comuna Gura Ocniței, președintele Alexandru Oprea a vizitat patru familii, unde s-a întâlnit cu alți șase copii aflați în plasament familial.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița s-a bucurat să fie alături de copii, i-a încurajat să-și continue cu perseverență studiile și i-a asigurat de întreg sprijinul său. Sprijin și deschidere au primit în același timp și din partea autorităților locale, conducerea instituției noastre fiind însoțită, în vizitele făcute, și de primarul comunei Ocnița, Eduard Barcău.
Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița