22.02.2019

Astăzi, 21 februarie a.c., a avut loc deschiderea oficială a Târgului de Turism al României, ediția de primăvară, eveniment ce se desfășoară la Romexpo, în perioada 21-24 februarie 2019.

Consiliul Județean Dâmbovița și Complexul Național Muzeal ”Curtea Domnească” din Târgoviște vor promova, în acest interval, în calitate de participanți, atracțiile și potențialul turistic al județului Dâmbovița.

La deschidere a fost prezentă Luciana Cristea, vicepreședintele Consiliului Județean Dâmbovița, care a precizat următoarele: Acțiunea are ca scop prezentarea, la nivel național, a tuturor elementelor de identificare ale județului Dâmbovița, dar și de a face cunoscut, publicului interesat, potențialul turistic și istoric al județului. Nu în ultimul rând, este un prilej de a promova atât părți din istoria românilor, cât și municipiul Târgoviște – reședința județului și fosta cetate de scaun a Țării Românești, un simbol reprezentativ pentru trecutul și evoluția statului român. În acest sens, avem plăcerea de a vă invita să vizitați standul județului Dâmbovița, pe parcursul celor patru zile.

Alături de reprezentanții Consiliului Județean Dâmbovița, la standul de promovare a județului Dâmbovița, au fost și reprezentanții CERES Pucioasa, care au prezentat celor interesați facilitățile existente în stațiunea balneoclimaterică Pucioasa.

 

Printre vizitatorii care au apreciat exponatele cu care s-a prezentat județul Dâmbovița s-a numărat și Ministrul Turismului, Bogdan Trif.

Atracția standului Consiliului Județean Dâmbovița a fost Turnul Chindia, prezentat sub forma unei replici de 2 m înălțime, dar și două panouri pentru fotografii, care întruchipează personaje de la Curtea Domnească,  din perioada medievală și cu chipul cărora vizitatorii pot realiza poze drept amintire. Precizăm că, ulterior evenimentului, panourile anterior amintite vor fi expuse la Curtea Domnească din Târgoviște. Alături de acestea, mai sunt expuse armuri și duplicate ale unor arme de secol XV-XVI, scopul fiind acela de a evidenția rolul de cetate istorică pe care l-a avut Târgoviștea, în calitate de fostă cetate de scaun. De asemenea, vizitatorii au la dispoziție diferite materiale informative privind atracțiile turistice din județ.    

Mai mult decât atât, sâmbătă, 23 februarie 2019, Orchestra Populară ”Chindia”, alături de Ansamblul Folcloric ”Junii Valahi”, va susține un moment artistic în cadrul târgului.

Târgul de Turism al României, organizat anual la ROMEXPO, este cea mai cunoscută și importantă acțiune de promovare a zonelor turistice din România, desfășurată pe plan național,. Ajuns la cea de-a 41-a ediție, târgul se bucură, ca și în anii precedenți, atât de participarea autorităților locale și a instituțiilor de stat de profil, cât și a operatorilor și agențiilor economici privați, care desfășoară activități în domeniu.

 Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița