Astăzi, 1 septembrie 2014, Adrian Țuțuianu, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, a participat la inaugurarea mai multor obiective de interes local din Comuna Aninoasa, respectiv 2 locuri de joacă și mai multe drumuri locale, acestea din urmă beneficiind de lucrări de reabilitare și modernizare.
La evenimentul inaugural, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița a fost însoțit de Ioan Marinescu, Vicepreședinte al Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, Administratorul Public al Județului Dâmbovița, consilieri județeni, Constantin Maricescu, Primarul Comunei Aninoasa, consilieri locali, directori din cadrul Consiliului Județean Dâmbovița, Luminița Preda, Inspector Școlar General al Județului Dâmbovița, directorii mai multor instituții dâmbovițene.
Cele 2 locuri de joacă (amplasate în centrul comunei și, de asemenea, la Centrul Cultural Aninoasa) reprezintă un obiectiv de investiții în valoare totală de 79.173 lei. Drumurile locale, inaugurate astăzi, însumează 2,405 km și au fost reabilitate și modernizate printr-un proiect în valoare de 1.075.893 lei, implementat în cadrul PNDR (GAL Valea Ialomiței).
Constantin Maricescu, Primarul Comunei Aninoasa: ”Mulțumind cetățenilor, Consiliului Județean – pentru eforturile care s-au depus, alături de Primăria Aninoasa, mulțumindu-vă și dumneavoastră, sper ca, peste o lună de zile, să vă chemăm la o nouă inaugurare – Centrul de Informare Turistică, iar apoi, puțin mai spre toamnă, […] încă 1,5 km de asfalt, pentru care, săptămâna aceasta, încheiem contractul de finanțare, în valoare de 151.000 Euro, prin GAL Valea Ialomiței”.
Adrian Țuțuianu, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița: ”Astăzi inaugurăm investiții de 12 mld lei vechi (1.200.000 lei noi), investiții care sunt importante pentru cetățeni, care rezolvă problema unui acces civilizat al oamenilor, de exemplu, la muncă, la activitățile zilnice. Sunt circa 300 de gospodării care beneficiază de această asfaltare. Avem 2 locuri de joacă pentru copii, care sunt mulți și foarte implicați în activități culturale și sportive la nivelul Comunei Aninoasa. […] Din 36 km de drumuri comunale, sunt 28 km – [drumuri] asfaltate. Practic, cu ceea ce se mai asfaltează, pe contractul de care [domnul primar] a vorbit, rămân anul viitor 4 – 5 km de drumuri neasfaltate, iar eu cred că, la sfârșitul anului 2015, Comuna Aninoasa va fi fără nici 1 metru pătrat de drum comunal neasfaltat. Este o performanță și probabil că ea va fi prima comună cu un asemenea rezultat din Județul Dâmbovița. […] Vă suntem alături cu tot ceea ce putem, în calitate de autoritate a administrației publice județene. Venim și noi și continuăm lucrările, anul acesta - de asfaltare pe drumul județean, și sunt convins că realizările dumneavoastră și ale noastre, ale tuturor, nu se vor opri la ceea ce inaugurăm astăzi.”