16.03.2015

În perioada 12-15 martie 2015, Consiliul Județean Dâmbovița a fost prezent la ediţia de primăvară a Târgului de Turism al României (TTR), cel mai important eveniment dedicat promovării industriei în domeniu, organizat la Centrul Expozițional Romexpo București.

La cea de-a XXXIII-a ediție a TTR, Consiliul Judeţean Dâmboviţa a închiriat un stand pentru promovarea patrimoniului cultural și a destinaţiilor turistice din județ.

De asemenea, județul Dâmbovița a fost reprezentat și printr-un stand organizat de SC Carpatmontana Serv SA.

Prezent la cele două standuri, Vicepreşedintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Dumitru a precizat: ”Cred că ne bucurăm cu toții că ne-am născut în Dâmbovița pentru că este un județ de o frumusețe rară și sper ca, prin Consiliul Județean Dâmbovița și Primăria Municipiului Târgoviște, să îl promovăm cât mai bine din punct de vedere turistic”.

Târgul de Turism a reunit un număr mare de atracții turistice, atât din România, cât şi din străinătate, peste 280 de firme au expus în spațiul amenajat, pe o suprafață de 11.700 metri pătraţi.