În cadrul conferinței desfășurată la Târgoviște, în data de 28 martie 2016, a fost lansat Planul de Acțiune 2015 - 2017 la nivelul Județului Dâmbovița destinat combaterii / reducerii discriminării / inegalităților și promovării incluziunii sociale, diversității și înțelegerii interculturale. Evenimentul a fost organizat în cadrul Proiectului ”Egalitate în diversitate! – inițiativa pentru reducerea inegalităților și promovarea incluziunii sociale în Județul Dâmbovița”, cod proiect PEH008, al cărui Promotor de Proiect este Consiliul Județean Dâmbovița. Proiectul este implementat în cadrul Programului RO10 "Copii și tineri aflați în situații de risc și inițiative locale și regionale pentru reducerea inegalităților naționale și pentru promovarea incluziunii sociale" (CORAI), finanţat prin intermediul Granturilor SEE.
Conferința s-a adresat reprezentanților autorităților publice, grupului-țintă al proiectului și altor actori interesați (angajatori, reprezentanți ai mediului economico-social, mass-media etc.)
În elaborarea planului de acțiune s-a folosit o abordare participativă, fiind implicate atât autorități, ONG-uri, reprezentanți ai minorităților, reprezentanți ai sectorului privat, profesioniști care furnizează servicii persoanelor defavorizate, cât și persoane defavorizate.
Scopul Planului de Acțiune 2015 – 2017 este combaterea / reducerea discriminării / inegalităților și promovarea incluziunii sociale, diversității și înțelegerii interculturale.
Plecând de la domeniile de intervenție (educație, ocuparea forței de muncă, sănătate, protecție socială etc.), identificate și incluse în “Studiul privind documentarea situației persoanelor defavorizate din Județul Dâmbovița care sunt supuse discriminării sau excluziunii sociale, pentru a identifica și evalua nevoile lor sociale specifice” – realizat, de asemenea, în cadrul proiectului, în planul de acțiune s-au conturat obiective strategice generale și obiective strategice specifice, cum ar fi: creșterea gradului de ocupare a persoanelor defavorizate, creșterea gradului de informare cu privire la legislația în vigoare privind drepturile și libertățile fundamentale, a cetățeniei active, a democrației, dreptății sociale, respectării înțelegerii și valorizării diversității culturale, creșterea accesului la servicii destinate persoanelor defavorizate, creșterea capacității de implicare a autorităților locale în proiecte destinate persoanelor defavorizate, dezvoltarea actualelor activități care vizează problematica egalităţii şi nediscriminării, derularea unor proiecte pe tematica incluziunii sociale, diversității și înțelegerii interculturale, colaborarea instituţiilor locale implicate direct în promovarea şi aplicarea de politici publice referitoare la categoriile defavorizate care fac obiectul legislaţiei în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării, realizarea unei strategii eficiente pentru promovarea unor proiecte care vizează prevenirea şi combaterea discriminării etc.
Planul de Acțiune 2015 - 2017 la nivelul Județului Dâmbovița destinat combaterii / reducerii discriminării / inegalităților și promovării incluziunii sociale, diversității și înțelegerii interculturale urmează să fie diseminat autorităților publice locale din județul nostru. El este publicat pe site-ul proiectului, http://egalitate-in-diversitate.ro .