22.07.2019

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, și vicepreședintele Alin Manole, au efectuat astăzi, 22 iulie 2019, o vizită de lucru pe șantierele de lucrări din comunele: Hulubești (Butoiu de Jos, Butoiu de Sus), Crângurile (Voia), comuna Dragodana (Picior de Munte).

Prima oprire a avut loc pe traseul Dragomirești – Butoiu de Sus unde, în prezent, SC Lucrări Drumuri și Poduri Dâmbovița SA (SC LDP SA) are în execuție două obiective de modernizare, finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Este vorba despre „Reabilitarea DJ 702D Dragomirești – Butoiu de Sus, km 11+970 – km 17+659”, în valoare de 10.138.228 lei, cu un stadiu de execuție de 95% și „Reabilitare și modernizare DJ 702D Dragomirești – Hulubești”, în lungime de 5,2 km, având o valoare totală de 3.655.269 lei.

Dacă, la primul obiectiv, lucrările sunt în grafic, în cazul celui de-al doilea obiectiv, lucrările de amenajare a șanțurilor dalate sunt mult întârziate, din cauza lucrărilor la obiectivul „Înființare rețea de canalizare și stație de epurare, în comuna Hulubești.

De asemenea, conducerea Consiliului Județean Dâmbovița a dorit să vadă și lucrările efectuate la cele două podețe din localitatea Butoiu de Jos (zona Botea), investiții realizate cu fonduri de la bugetul Primăriei Hulubești, în valoare de 65.000 lei, respectiv 100.000 lei.

În satul Voia din comuna Crângurile, a fost analizat stadiul lucrărilor de asfaltare pe DJ 702A, unde în prezent, SC LDP SA realizează stratul doi de asfalt. Valoarea investiției este de 1.988.572 lei.

Și în localitatea Picior de Munte din comuna Dragodana, în prezent, se execută lucrări de asfaltare, derulate prin PNDL II, lucrări ce vor fi finalizate în cursul lunii septembrie a acestui an.