21.05.2019

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, însoțit de vicepreședintele  Alin Manole și directorul general al Direcției Generale Infrastructură Locală, Vasile Dinu, a efectuat astăzi, 20 mai 2019, o vizită de lucru la o parte dintre obiectivele de investiții aflate în derulare în județul Dâmbovița.

O primă oprire a avut loc la fosta unitate militară din zona Gării Târgoviște, unde s-a constatat un ritm scăzut al lucrărilor la obiectivul de investiții „Drum de legătură DJ 720E Gara Târgoviște Sud – Centura Municipiului Târgoviște”, din cauza unei mobilizări insuficiente atât din punct de vedere al personalului alocat, cât și al echipamentelor utilizate.

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița a dispus reanalizarea stadiilor fizice și valorice ale investiției cu administratorii societăților comerciale cu care s-au încheiat contractele de lucrări. În baza acestei analize, urmează a fi făcute toate demersurile legale pentru rezilierea contractelor, întrucât, până în prezent, aceste societăți nu au răspuns la solicitările repetate ale Consiliului Județean Dâmbovița – de respectare a termenilor contractuali.

            Vizita de lucru a continuat la lucrările de execuție a podului de pe râul Dâmbovița, din comuna Dragomirești, satul Ungureni, în valoare de 2,873,219 lei, obiectiv finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală, etapa I. În plus, pentru execuția pragului de fund în albia minoră în aval de râul Dâmbovița din aceeași zonă, Primăria Dragomirești i-a solicitat sprijin financiar instituției noastre, de suplimentare a sumelor prevăzute în bugetul local pentru lucrarea menționată, în vederea decontării lucrărilor executate.

           

                              Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița