16.09.2019

Astăzi, 15 septembrie 2019, conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, reprezentată de președintele Alexandru Oprea și vicepreședintele Luciana Cristea, a participat la „Târgul anual de toamnă”, din  localitatea Titu.

Târgul de toamnă de la Titu reprezintă un eveniment de tradiție, acesta datând din anul 1853. În fiecare an, mii de oameni din întreg județul, dar și din alte zone ale țării vin să își achiziționeze din târg obiecte de uz gospodăresc, pielărie, obiecte de artizanat, dar mai ales legume și fructe,  apreciate pentru calitatea lor.

Alături de conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, au mai fost prezenți parlamentarii Carmen Holban și Corneliu Ștefan, primari din zona de sud a județului, consilieri județeni, șefii mai multor instituții publice din județ.

Cu acest prilej, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a dialogat cu dâmbovițenii și comercianții prezenți.

Cel mai vechi târg din județul Dâmbovița a reunit și anul acesta, meșteșugari, agricultori și comercianți, evenimentul fiind un  bun prilej de valorificare a obiceiurilor și tradiţiilor, atât din zona de sud a judeţului Dâmbovița, cât şi de pe întreg cuprinsul ţării. 

 

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița