Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a participat astăzi, 21 mai 2015, alături de locuitorii comunelor Aninoasa, Glodeni și Aninoasa la manifestările prilejuite de Zilele Localităților. Alături de șeful administrației județene, printre miile de dâmbovițeni, s-au aflat și vicepreşedintele CJD, Adrian Dumitru, administratorul public al judeţului - Alexandru Oprea, senatorul Leonardo Badea, directorul SC LDP Dâmboviţa - Alin Manole, managerul Centrului Județean de Cultură, Ionuț Lăscaie, primarii mai multor localități dâmbovițene.
Sărbătoarea localităților de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena a fost marcată și prin programe culturale pregătite de primarii celor trei localități: Marin Şerban (Poiana), Petre Dinu (Glodeni) şi Constantin Maricescu (Aninoasa).
Pe lângă mesajul de felicitare adresat locuitorilor, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, le-a transmis și mesajul de susținere a administrațiilor locale în derularea unor investiții importante pentru comunitățile dâmbovițene: „Aşa cum au spus şi domnii primari, am fost şi vom fi alături de proiectele dumneavoastră. Sunt multe lucruri de făcut în continuare şi vreau să vă bazaţi pe mine şi pe echipa care mă însoţeşte”.