Începând de duminică, 26 martie 2023, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte trece la programul de vară.
Vă așteptăm la muzeele aflate în administrarea noastră pentru recreere, dar şi pentru a descoperi multiplele aspecte ale trecutului şi prezentului în plină transformare, oglindite deopotrivă într-o largă varietate de exponate, puse în valoare în expoziţiile permanente şi temporare organizate.
Astfel, noul program este următorul:
- Pentru vizitarea Ansamblului Monumental „Curtea Domnească” și al Ansamblului Brâncovenesc Potlogi, programul este de marţi până duminică, în intervalul orar 9:00 - 18:30, ultimul bilet fiind eliberat la ora 18:00. Luni este închis.
- La Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul „Casa Romanţei”, Muzeul „Vasile Blendea”, Casa - Atelier Gheorghe Petraşcu, Expoziţia „Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri „Ferdinand I” la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu şi al sfârşitului regimului totalitar din România” și Casa Atelier „Gabriel Popescu” din localitatea Vulcana – Pandele, programul de vizită este de marţi până duminică, în intervalul orar 9:00 - 17:00.
Luni este închis.
- Casa Memorială „Ion Luca Caragiale”, Muzeul de Etnografie Pucioasa și Muzeul etnografic „Dumitru Ulieru” Pietroşiţa, pot fi vizitate de miercuri până duminică, în intervalul orar 8:00 - 16:00. În zilele de luni, marţi, primul şi al treilea weekend din fiecare lună este închis.
Vă așteptăm cu drag!
Compartimentul Imagine, Relații Externe,
Consiliului Județean Dâmbovița