08.12.2018

Astăzi, 7 decembrie a.c., președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Daniel Comănescu, și vicepreședintele Luciana Cristea au participat la inaugurarea „Centrului de recuperare pentru copilul cu handicap” din orașul Găești, o investiție în valoare totală de 280.000 de Euro.

Având o capacitate de 35 de locuri, centrul a fost realizat cu sprijinul Fundației SERA România, care a alocat suma de 200.000 de Euro, dar și cu sprijinul Consiliului Județean Dâmbovița, care a avut o contribuție de 80.000 de Euro.

Cu acest prilej, conducerea Consiliului Județean Dâmbovița a mulțumit tuturor celor care au contribuit la acest proiect și a precizat că va continua să susțină asemenea cauze.

În județul Dâmbovița, sunt 1.588 de copii cu dizabilități, care au nevoie de ajutor specializat, dintre care 135 sunt din Găești și localitățile învecinate.

În cadrul centrului, copiii vor beneficia, gratuit, de servicii educaționale și medicale specializate, scopul acestor activități fiind acela de a susține buna dezvoltare, dar și integrarea acestora în societate.

 

 

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița