12.06.2018

În prezența Patriarhului României, Preafericitul Daniel, a premierului României, Viorica Dăncilă, a mai multor miniștri, parlamentari și conducerea Consiliului Județean Dâmbovița,  duminică, 10 iunie 2018, Biserica „Sfântul Nicolae” a Mănăstirii Dealu, care adăpostește capul lui Mihai Viteazul, a fost resfințită după ce a fost supusă timp de 8 ani unor lucrări de reabilitare și consolidare. Evenimentul a debutat cu slujba  de resfințire a bisericii Mănăstirii Dealu,  susținută de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, şi Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, împreună cu un sobor de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, preoţi şi diaconi. Un număr mare de credincioşi s-a alăturat ieri înalților oficiali, printre care amintim: președintele Senatului – Călin Popescu Tăriceanu, vicepreședintele Senatului – Adrian Țuțuianu, Ministrul Fondurilor Europene – Rovana Plumb, Ministrul Finanțelor – Eugen Teodorovici, Ministrul Apărării – Mihai Fifor, Ministrul Educației Naționale – Valentin Popa, Ministrul Culturii – George  Ivașcu.

Mănăstirea Dealu este ctitoria domnitorului Radu cel Mare și reprezintă un loc cu totul special pentru istoria României. Vorbim despre cea mai importantă necropolă voievodală din regiunea Munteniei, locul unde a lucrat cunoscutul Ieromonah Macarie- tipăritorul primului Liturghier ortodox din lume și, totodată, locul unde se află depus capul primului marelui întregitor de țară – Mihai Viteazul.

Un moment deosebit al acestei manifestări l-a constituit parada militară a Batalionului Regimentului 30 Gardă Națională.

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița