08.12.2017

Secretarul Județului, Ivan Vasile Ivanoff, a participat astăzi, 7 decembrie 2017, la evenimentul  organizat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), cu prilejul inaugurării unei case de tip familial, în orașul Găești, ca urmare a finalizării obiectivului „Consolidare, mansardare corp C4”.

                Casa de tip familial ce se află în incinta Complexului de Servicii Sociale Găești are o capacitate de 14 locuri și va găzdui copii / tineri care beneficiază de măsură de protecție specială.    

Obiectivul a fost finalizat în urma convenției de asociere între Fundația SERA România, Consiliul Județean Dâmbovița și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița, pentru construirea, amenajarea și dotarea unui spațiu de locuit – casă de tip familial – în incinta imobilului situat în orașul Găești, pe strada Acad. Șerban Cioculescu, nr. 32, județul Dâmbovița (spațiu cu destinația spălătorie).

Valoarea totală a lucrărilor a fost de 460.160,56 lei, inclusiv TVA, și ele au fost realizate de către Fundația SERA România.

În cadrul proiectului au fost executate construcțiile și amenajările exterioare aferente clădirii, rețelele de utilități și branșamentele la aceste rețele, precum și dotările necesare.

Cu acest prilej, secretarul județului, Ivan Vasile Ivanoff, a mulțumit reprezentanților Fundației SERA România pentru sprijinul acordat în realizarea acestei investiții, subliniind importanța pe care o au aceste case de tip familial pentru tinerii aflați în dificultate.

La eveniment au mai participat: Orlando Banu – coordonatorul proiectului din partea Fundației SERA, Oana Vlăducă – deputat, Cristiana Bucur – directorul general al DGASPC, Doinița Dinu – directorul adjunct al DGASPC, consilieri județeni și locali, sponsori ai proiectului.

În cadrul casei de tip familial din Găești se vor asigura protecția, creșterea și îngrijirea copiilor pentru care a fost stabilită – de către instanță sau de către Comisia pentru Protecția Copilului – măsura plasamentului într-un serviciu de tip rezidențial.

 

   Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița