Sala Unirii a Consiliului Județean Dâmbovița (CJD) a găzduit astăzi evenimentul de lansare a Campaniei de testare pentru depistarea hepatitelor virale B, D și C în județul Dambovița, susținută de Institutul Clinic Fundeni, în parteneriat cu Asociația Română Anti-SIDA (ARAS), LIVERO 2 SUD și CJD.
Campania care se va derula pe parcursul a 6 luni, și în care sunt implicați 36 de medici de familie din județul Dâmbovița, poate reprezenta șansa unei vieți cât mai aproape de normalitate pentru cei care au contactat această boală.
Testarea este realizată din fonduri europene, fiind cel mai însemnat program de screening realizat în România, urmând să fie testate 120.000 persoane din 12 județe din Regiunile de Dezvoltare Sud Muntenia și Sud Vest Oltenia.
La eveniment au participat: Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, prof. dr. Liliana Simona Gheorghe, deputatul Carmen Holban, din cadrul Comisiei pentru Sănătate și Familie Camera Deputaților, Cristian Daniel Stan, primarul municipiului Târgoviște, Marinela Debu, președintele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Hepatice (APAH), Liana Velica, coordonator al proiectului LIVERO 2 SUD, din partea Asociației Române Anti-SIDA (ARAS), dr. Liliana Drugău, coordonator al medicilor de familie din județul Dâmbovița în cadrul proiectului LIVERO 2 SUD.
Cu acest prilej, președintele Corneliu Ștefan a salutat inițiativa lansării acestei campanii cu atât mai mult cu cât aceasta se adresează persoanelor cu posibilități financiare reduse sau care nu au asigurare în sistemul național de sănătate, dar și persoanelor care suferă de dependență de alcool sau droguri:
„Salut prezența tututor cadrelor medicale implicate în acestă campanie. Mă bucur că proiectul implementat de Institutul Clinic Fundeni, în parteneriat cu Asociația Română Anti-SIDA, LIVERO 2 SUD, se adresează persoanelor care, într-adevăr, au nevoie de ajutorul nostru. Diagnosticarea timpurie înseamnă o șansă la viață.
Prin programul de screening derulat în cadrul acestui proiect putem preveni efectele unei reale probleme de sănătate publică. Mulți dintre concetățenii noștri nu știu că sunt purtători ai acestei infecții.
Tocmai de aceea, campania, care se va derula pe parcursul a 6 luni și în care sunt implicați 36 de medici de familie din județul Dâmbovița, poate reprezenta șansa unei vieți cât mai aproape de normalitate pentru cei care au contactat această boală.
De asemenea, președintele Corneliu Ștefan și-a reafirmat sprijinul pentru sistemul sanitar dâmbovițean, prin derularea unor proiecte care să urmărească îmbunătățirea stării de sănătate a dâmbovițenilor:
„Mă bucur să vă anunț că, la nivelul județului nostru, avem trei proiecte foarte importante pentru îmbunătățirea calității serviciilor din sănătate.
- Construire Ambulatoriu de Specialitate în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște. Proiectul are o valoare de peste 18.000.000 de lei.
- Extinderea, modernizarea și reabilitarea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean. Valoarea totală a proiectului se ridică la peste 8.100.000 lei.
- Extinderea Secției de Cardiologie a Spitalului Județean, precum și achiziționarea unui angiograf. Suma estimată pentru implementarea proiectului este de 2.000.000 de euro.
Punem accent și pe resursa umană. Chiar săptămâna trecută, am scos la concurs 21 de posturi de medici specialiști. Vreau ca, în fiecare secție a Spitalului de Urgență Târgoviște, dar și în punctele de lucru ale acestuia din județ, să avem medici bine pregătiți, într-un număr suficient de mare, astfel încât să putem răspunde tuturor nevoilor dâmbovițenilor. De asemenea, anul trecut, având în vedere că putem asigura condiții de practicare a profesiei de medic la standarde cât mai bune, am mai adus în cel mai important spital dâmbovițean 10 medici specialiști, 1 medic primar și 1 farmacist.”
Dâmbovița este cel de-al treilea județ care se alătură campaniei care a debutat în luna iulie 2021, acest program fiind realizat în cadrul unui proiect cofinanțat din FSE, prin POCU 2014-2020.
Compartimentul Imagine, Relații Externe,
Consiliul Județean Dâmbovița