La inițiativa președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, timp de trei zile, în perioada 17 - 19 martie 2021, edilii localităților dâmbovițene sunt invitați la sediul forului administrativ județean la o serie de consultări pe marginea alocărilor bugetare, conform Legii nr. 15 a bugetului de stat pe anul 2021.
Utilizarea de către Consiliul Județean Dâmbovița a sumelor repartizate în baza legii bugetului de stat pentru finanțarea cheltuielilor privind derularea proiectelor de infrastructură rutieră pe drumurile județene și drumurile comunale; repartizarea rațională de către Consiliul Județean Dâmbovița a sumelor din cote defalcate din impozitul pe venit către unităţile administrativ-teritoriale (UAT-uri) - pentru susținerea programelor de dezvoltare locală, a programelor de infrastructură locală, pentru cheltuielile de funcționare ale unităților administrativ-teritoriale, dar și posibilitățile reale de dezvoltare a localităților dâmbovițene sunt câteva dintre temele centrale care, zilele acestea, îi aduc la masa consultărilor pe reprezentanții administrației publice din județul nostru.
În anul 2020, prin Legea nr. 5 a bugetului de stat, fondul la dispoziția consiliului județean a fost de 27.316 mii lei față de suma alocată prin Legea nr. 15 a bugetului de stat pe anul 2021, și anume 27.134 mii lei, așadar suma de repartizat unităților administrativ-teritoriale din județ este în acest an mai mică.
La ședința de astăzi, din partea Consiliului Județean Dâmbovița au participat: vicepreședinții Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, secretarul general al județului Dănuț Nicolae Popa Stănescu, Vasile Dinu, director - Direcția Tehnică, Carmen Igescu, director - Direcția Economică, administratorul public al județului, Cristian Avanu, reprezentanți ai Cabinetului Președintelui. Au fost prezenți edilii localităților: Aninoasa, Băleni, Bărbulețu, Bezdead, Bilciurești, Braniștea, Brănești, Brezoaele, Buciumeni, Bucșani, Butimanu, Cândești, Ciocănești, Cornățelu, Cornești, Costeștii din Vale, Dărmănești, Finta, Cobia, Cojasca, Comișani, Conțești, Corbii Mari, Crângurile, Dobra, Doicești, Dragodana, Dragomirești, Crevedia, Glodeni, Ulmi și Pucioasa.
Președintele Corneliu Ștefan a subliniat faptul că toate localitățile vor beneficia de sprijinul consiliului județean, iar repartizările bugetare vor ține cont de nevoile reale ale comunităților locale, avându-se în vedere sumele pe care Executivul le-a alocat județului Dâmbovița.
Compartimentul Imagine, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița