Astăzi, 10 noiembrie a.c., președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, alături de vicepreședintele Alin Manole, parlamentari dâmbovițeni și reprezentanți ai autorităților și instituțiilor locale, l-a primit, la Consiliul Județean Dâmbovița, pe ambasadorul Republicii Federale Germania la București, E.S. Cord Meier-Klodt, aflat în vizită oficială în județul Dâmbovița.
Ulterior acestui moment, însoțit de membri importanți ai instituțiilor de legătură dintre România și Germania, respectiv directorul Camerei de Comerț Româno-Germane – Sebastian Metz și șefa secției economice a Ambasadei Germaniei la București – Swantje Kortemeyer, domnul ambasador a participat la o întâlnire cu reprezentanți ai companiilor cu capital german din județul Dâmbovița, în cadrul căreia a fost supusă atenției, ca principal subiect, relația economică româno-germană. Desfășurat în sala Unirii a Consiliului Județean Dâmbovița, la eveniment au mai participat atât reprezentanți ai mediului de afaceri autohton, cât și ai unităților administrativ-teritoriale din județul Dâmbovița.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a făcut o scurtă prezentare a județului Dâmbovița, reliefând principalele oportunități de investiții și colaborare din județ, în domeniile economic, turistic, educațional, cultural și, nu în ultimul rând, strategic. În cadrul discuțiilor, președintele Alexandru Oprea a subliniat și importanța factorilor care unesc cele două popoare și a făcut cunoscute elementele de sustenabilitate pentru un parteneriat fructuos: „Îi mulțumesc pentru prezență domnului ambasador Cord Meier-Klodt. Salut, de asemenea, prezența doamnei Kortemeyer, șefa secției economice, și a domnului Sebastian Metz, directorul Camerei de Comerț Româno-Germane. Am avut, împreună cu parlamentarii de Dâmbovița, cu Instituția Prefectului, cu Universitatea Valahia și cu reprezentanta Camerei de Comerț și Industrie Dâmbovița o scurtă întrevedere în care am prezentat Județul Dâmbovița și oportunitățile existente în Județul Dâmbovița, iar domnul ambasador ne-a spus că, în urma unei analize făcute de ambasadă, au ajuns la concluzia că este necesar ca firmele germane să treacă Carpații – să investească în partea de sud a României și, de ce nu, și în Județul Dâmbovița. I-am făcut domnului ambasador o scurtă prezentare a firmelor cu capital german din județul nostru. Eu sper ca acesta să fie un început, sper să dezvoltăm relații profitabile atât pentru partenerii din Germania, cât și din Județul Dâmbovița și, de ce nu, să reușim în acest proiect frumos, strategic, și anume parteneriatul dintre Uzina Automecanica Moreni și Concernul Rheinmetall, care este benefic pentru regiune; avem forță de muncă foarte bine calificată, avem ce oferi investitorilor germani. Vă asigurăm de întreaga noastră cooperare și de toată buna noastră credință pentru a reuși să mișcăm lucrurile în direcția cea bună!”
La rândul său, Excelența Sa a precizat că județul Dâmbovița este important pentru autoritățile și investitorii germani, iar parteneriatul româno-german dintre Automecanica Moreni și Rheinmetall este o dovadă puternică a acestui aspect. Deși principalul subiect al discuțiilor a fost domeniul economic, îndeosebi oportunități de investiții și colaborare între cele două părți, Excelența Sa a confirmat faptul că există preocupare din partea statului german pentru România și în domeniile strategic, educațional și cultural, declarându-se, astfel, încântat de colaborarea și receptivitatea românilor în acest sens. În urma discuțiilor purtate, E.S. Cord Meier-Klodt a asigurat autoritățile județene și agenții economici dâmbovițeni de întreaga deschidere a părții germane pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale, a investițiilor comune și a contactelor cu parteneri germani, bazate pe încredere și sprijin reciproc: „Mărturisesc că sunt cu adevărat impresionat. Este prima mea vizită în Județul Dâmbovița și în orașul Târgoviște. Nu-mi amintesc de o altă asemenea primire – substanțială, concretă. Vă mulțumesc foarte mult! Este o vizită pe care o dedicăm unei întregi serii de subiecte, dintre care continuarea dezvoltării relațiilor bilaterale în plan educațional, și anume promovarea învățării limbii germane, a schimburilor universitare, a educației profesionale. Motivul principal al acestei vizite este continuarea dezvoltării relațiilor economice, lucru ce justifică și prezența celorlalți membrii ai delegației germane. Economia românească prezintă o creștere importantă, iar noi ne dorim ca lucrurile să continue în acest sens, economia germană fiind interesată să dezvolte în continuare această relație economică bilaterală. În Județul Dâmbovița, sunt companii cu capital german care au creat numeroase locuri de muncă, precum CarpatCement sau Sun Garden și altele. Sunt impresionat de ce am auzit și văzut la dumneavoastră, de acest incredibil potențial economic și atât eu, cât și colegii mei suntem dispuși să îl susținem și să îl dezvoltăm. Ne bazăm pe disponibilitatea partenerilor noștri de a face posibil acest angajament economic (locuri de muncă pentru personal calificat, infrastructură de transport etc.).”
Nevoia de consolidare a parteneriatelor și relațiilor bilaterale româno-germane, îndeosebi a parteneriatului dintre Automecanica Moreni și Rheinmetall, a fost supusă atenției Excelenței Sale și de către senatorul Adrian Țuțuianu, care a menționat atât principalele avantaje ale județului Dâmbovița pentru investitorii germani, cât și importanța dezvoltării colaborării în plan administrativ, prin înfrățirea localităților, și în plan educațional, prin schimburi de experiență și voluntariat: „Am discutat în primul rând despre marele potențial economic pe care-l are acest județ, dar și despre oportunitățile de investiții și prezența concernului Rheinmetall în Dâmbovița. Totodată, am adus în atenția Excelenței Sale și posibilitățile de colaborare în domeniul educației și între unitățile administrativ-teritoriale din județ și cele din Germania. Sunt convins că vom avea rezultate foarte bune.”
Principalele subiecte și concluzii ale discuțiilor purtate au fost prezentate de către președintele Alexandru Oprea, de către Excelența Sa și de către senatorul Adrian Țuțuianu în cadrul unor declarații de presă, susținute la finalul întâlnirii de lucru.
La eveniment au mai participat: prefectul Județului Dâmbovița, Antonel Jîjîie, subprefectul Județului Dâmbovița Florina Mureșan, secretarul județului, Ivan Vasile Ivanoff, viceprimarul municipiului Târgoviște, Monica Ilie, Cristina Stroe, inspector școlar general adjunct, Titus Corlățean, Claudia Gilia, Oana Vlăducă, Corneliu Ștefan, Dumitru Lupescu – parlamentari de Dâmbovița, reprezentanți ai Universității Valahia Târgoviște și Camerei de Comerț și Industrie Dâmbovița.
România și Germania au o relație bilaterală foarte bună, concretizată în numeroase investiții și parteneriate în plan economic, educațional și cultural, Germania fiind principalul partener comercial al României (schimburile comerciale însumând aproximativ o cincime din comerțul exterior al României) și al treilea investitor în economia românească, cu un procent de aproximativ 11% din totalul investițiilor.
În programul de astăzi al Excelenței Sale sunt cuprinse atât vizite la obiective turistice, cât și la mai multe societăți comerciale din județul Dâmbovița, importante pentru relațiile bilaterale româno-germane. În acest sens, președintele Alexandru Oprea consideră că vizita E.S. Cord Meier-Klodt este un bun prilej pentru a consolida, în plan local, dialogul și bunele relații de prietenie și cooperare care au ținut aproape cele două state de-a lungul anilor, în contextul în care, în anul 2017, s-au împlinit 25 de ani de la semnarea tratatului bilateral privind cooperarea prietenească și parteneriatul în Europa și 50 de ani de la restabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Germania.
Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița