25.04.2016

Alteţa Sa Regală Principele Radu al României s-a aflat astăzi, 25 aprilie 2016, într-o vizită oficială în municipiul Târgoviște, prilej cu care a avut mai multe întâlniri: la sediul Consiliului Județean Dâmbovița, Primăria Municipiului Târgoviște și Crucea Roşie Dâmboviţa.

La Consiliul Județean Dâmbovița, Alteța Sa Regală s-a întâlnit cu Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, prefectul județului, Antonel Jîjîie, vicepreședintele CJD, Adrian Dumitru și secretarul județului, Ivan Vasile Ivanoff.

Cu acest prilej, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, i-a prezentat Princepelui Radu al României atât proiectele pe care administrația județeană le-a implementat din fonduri europene și bugetul propriu, cât și proiectele pe care intenționează să le realizeze în perioada următoare.

Alteţa Sa Regală și-a continuat vizita, alături de preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, la Curtea Domnească din Târgovişte, acolo unde a sădit doi copaci (platani) în faţa Bisericii Mari Domneşti. Principele a ținut să precizeze că cei doi platani vor reprezenta, începând de astăzi, un simbol peste timp al Familiei Regale în România, dedicat împlinirii în acest an, a 150 de ani de la sosirea lui Carol I în România, de la întemeierea Dinastiei Regale şi de la promulgarea Constituţiei din 1866.

Vizita Alteţei Sale Regale Principele Radu al României a continuat la Biblioteca Judeţeană , J.H. Rădulescu", cu o prezentare de carte regală, respectiv volumele „Regalitatea, astăzi" de Principele Radu al României şi ”Margareta. Mărturia unui sfert de veac regal" de Sandra Gătejeanu-Gheorghe.

Volumul "Regalitatea, astăzi", apărut la Curtea Veche Publishing, priveşte din perspectivă istorică şi europeană atât situaţia monarhiei ca formă de guvernământ, cât şi Casa Regală ca instituţie. Cititorii pot afla din aceste pagini detalii inedite despre legăturile Casei Regale a României cu celelalte case regale din Europa şi, de asemenea, despre cele mai importante evenimente istorice care s-au petrecut în ţara noastră, în ultimii 150 de ani - de când datează monarhia română.

Cel d al doilea volum, „Margareta. Mărturia unui sfert de veac regal", apărut la Curtea Veche Publishing, semnat de Sandra Gătejeanu-Gheorghe, Director de Protocol al Casei Regale a României, comprimă cei douăzeci şi cinci de ani de ani în fapte reprezentative ale Principesei Moştenitoare, consemnări ale bogatei sale activităţi de binefacere şi contribuţia la dezvoltarea instituţională şi culturală a României.

Volumele sunt disponibile pe site-ul editurii www.curteaveche.ro și în librăriile din țară.