Astăzi, 17 martie 2022, în cadrul unei întâlniri ce a avut loc la sediul Consiliului Județean Dâmbovița, președintele Corneliu Ștefan a anunțat că proiectul pentru realizarea DX București - Târgoviște, ca factor de bază în sporirea eficienței economice a rețelei de transport din România și în transformarea municipiului Târgoviște într-un oraș competitiv, a intrat într-o nouă etapă, și anume faza studiului de prefezabilitate.
Președintele Corneliu Ștefan: „Este un moment important pentru Dâmbovița. Vreau să pornim cu dreptul în acest proiect. Am scos la licitație studiul de prefezabilitate. I-am invitat la Târgoviște pe primarii localităților ce ar putea fi intersectate de Drumul Expres București - Târgoviște pentru a-și spune punctul de vedere. Avem 4 trasee posibile și, prin analize comparative succesive, vom rămâne cu varianta cea mai potrivită. Vă mulțumesc pentru prezență și pentru sprijin tuturor!”
Pentru a discuta despre viitorul acestui proiect de anvergură, la întâlnirea de astăzi au fost prezenți: administratorul public Cristian Avanu, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ionuț Săvoiu, reprezentanți ai Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, reprezentanți ai proiectantului, reprezentanți ai administrației publice din localitățile aflate de-a lungul celor 4 trasee propuse pentru DX București - Târgoviște, angajați ai departamentelor de specialitate din cadrul Consiliului Județean Dâmbovița.
Proiectul prevede ca fiecare dintre cele 4 variante de traseu, în lungime de aproximativ 60 km, să pornească din drumurile radiale ale Autostrăzii A0, în prezent aflată în dezvoltare, și să ajungă la Inelul 2 de Centură al municipiului Târgoviște.
Din punct de vedere tehnic, DX București - Târgoviște va fi realizat pe 4 benzi (câte 2 benzi pe fiecare sens), va cuprinde aproximativ 50 de poduri, pasaje și viaducte, 60 de podețe, 2-3 spații de servicii și 1-2 centre de întreținere.
Drumul va evita ariile protejate și zonele de pădure.
Autoritățile locale vor analiza proiectul din perspectivă tehnică, economică și a impactului asupra mediului. Proiectul va utiliza studii de trafic, investigații de teren (studiu topografic, geotehnic, hidraulic și hidrologic, arheologic etc.) și analize financiare, urmând ca varianta de drum aleasă să satisfacă nevoile tuturor localităților pe care le va intersecta.
Compartimentul Imagine, Relații Externe - Consiliul Județean Dâmbovița