18.06.2020

La invitația SC RAJA SA Constanța, astăzi, 18 iunie 2020, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a participat, alături de reprezentanții Direcției Generale Infrastructură Locală - Vasile Dinu, director general, și Elena Nițescu, director general adjunct, la evenimentul de semnare a contractului de lucrări 28 - „Rețele apă și canalizare Crevedia”. Acesta face parte din „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în aria de operare a SC RAJA SA Constanța, în perioada 2014 - 2020”, în valoare de 593.000.000 Euro, cea mai reprezentativă inițiativă de infrastructură de apă și apă uzată aflat în implementare, în acest moment.

Impactul acestuia constă în îmbunătățirea infrastructurii de apă și canalizare în 91 de localități din 6 județe din aria de operare a RAJA SA (Constanța, Ialomița, Ilfov, Călărași, Dâmbovița și Brașov) și contribuie în mod semnificativ la îndeplinirea obligațiilor de conformare impuse de directivele europene.

Perioada de implementare a proiectului cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014 - 2020 este de 106 luni, respectiv până la data de 31 decembrie 2023, investițiile urmând a fi realizate prin 50 de contracte de lucrări și 4 contracte de servicii.

Evenimentul a avut loc la Centrul Zonal Buftea RAJA SA, în prezența directorului general RAJA Constanța, Felix Stroe, a președintelui Consiliului Județean Ilfov, Marian Petrache, a primarului comunei Crevedia, Petre Florin, a primarului comunei Niculești, Dorinel Soare, a primarului orașului Buftea, Gheorghe Pistol, a primarului comunei Corbeanca, Anton Valeriu, dar și a Directorului General al Autorității de Management din cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, Cristian Mărișteanu și a antreprenorului Daniel Țigler.

Prin implementarea acestei investiții, județul Dâmbovița se conformează la prevederile Directivelor Europene nr. 98/83/CE privind calitatea apei destinate consumului uman și nr. 91/271/CEE privind colectarea și epurarea apelor uzate, cu efect direct în îmbunătățirea vieții populației, prin realizarea unui sistem performant de distribuție a apei potabile și colectare a apelor uzate.

Valoarea totală a investiției este de 37.660.182 lei și vizează lucrări de extindere și distribuție de apă potabilă în localitatea Crevedia.

Reprezentantul RAJA Constanța, Felix Stroe, a subliniat importanța acestor lucrări nu doar pe plan local, ci și pentru România, care este obligată prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană, capitolul Mediu, să se conformeze la directivele europene:

„Este un contract foarte ambițios, așteptat de oamenii din Crevedia, care înseamnă rețea de distribuție apă potabilă nouă, sisteme de canalizare noi, conducte de refulare, conducte de pompare a apei uzate, tot noi (…) RAJA a făcut deja lucrări importante în zonă; ceea ce semnăm astăzi este doar o continuare, am făcut investiții doar pe sectorul Buftea - Crevedia de peste 84 de milioane de lei (…) Sunt investiții de care oamenii au nevoie plus că, dacă nu realizăm conformarea la normele europene, România riscă infrigement-ul și penalități financiare greu de estimat.”

Alexandru Oprea, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița: „Este un moment important pentru comunitatea din Crevedia. Crevedia a ținut de județul Ilfov și a trecut la județul Dâmbovița în anul 1984. Este o investiție pe care locuitorii de la Crevedia o așteaptă de mult timp; cunosc procedurile parcurse, greoaie din punct de vedere administrativ. I-ați ascultat pe antevorbitorii mei spunând cât de mare este RAJA Constanța, cât de mare este operatorul de la Ilfov. Avem un operator și la Dâmbovița. Ne străduim să recuperăm și să aducem apa și canalizarea în toate comunitățile rurale, deoarece a fost Programul Operațional Sectorial de Mediu, adresat în principal comunităților urbane. Acum a venit rândul comunităților rurale. Vă felicit, domnule președinte! Am gestionat o perioadă și activitatea Companiei de Apă Târgoviște și, de aceea, cunosc problemele, cunosc mecanismele din acest domeniu. Vă asigur că, în ceea ce privește investiția de la Crevedia, veți avea tot sprijinul Consiliului Județean Dâmbovița și vă felicit pentru că ales un constructor serios! Firma menționată a derulat mai multe contracte în județul Dâmbovița și, practic, prin intermediul domnului Țigler am salvat POS Mediu în județul nostru. Este un constructor serios; am convingerea că lucrurile vor evolua și vor fi la cel mai înalt nivel din acest punct de vedere. De asemenea, profit de prezența domnului director general al POIM și vă asigur că și la Dâmbovița vom pune lucrurile în mișcare cu ceea ce înseamnă POIM; vom avea nevoie de sprijinul dumneavoastră în continuare. Încă o dată le urez succes locuitorilor din comuna Crevedia, dumneavoastră, ca operator, deoarece, pe lângă Crevedia, mai operați și la Cornești - și operați bine din punct de vedere al condițiilor ce trebuie asigurate. Cred că apa devine tot mai mult o resursă strategică națională și cu toții trebuie să fim conștienți că, dacă nu ne protejăm această valoare pe care o avem pe teritoriul național, nu vom reuși să satisfacem toate cerințele de calitate, de livrarea continuă a acestui produs, deoarece toate lucrurile sunt bune și frumoase atât timp cât dăm drumul la robinet; dacă nu curge apa, toată lumea este nemulțumită. Felicitări! Am convingerea deplină că este un pas înainte pentru comunitatea ambițioasă de la Crevedia și că va fi un proiect de succes atât pentru RAJA, cât și pentru comunitatea de acolo.” 

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița