10.01.2014

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a participat joi, 9 ianuarie, la inaugurarea unei hale de producţie pe structură metalică în cadrul parcului Industrial Moreni. Au fost prezenţi la eveniment prefectul Victor Sanda, vicepreşedintele Consiliului Judeţean – Ioan Marinescu, administratorul public al judeţului Dâmboviţa – Alexandru Oprea, directorul SC Moreni Parc Industrial – Mihai Petrescu, parlamentarii dâmboviţeni Ionuţ Săvoiu, Radu Popa şi Georgică Dumitru, primarul municipiului Moreni – Constantin Dinu, administratorul societăţii care îşi derulează activitatea în hala nou inaugurată – Irina Ioniţă, consilieri municipali şi judeţeni.

Adrian ŢuţuianuAm construit aici o hală nouă pe banii Parcului Industrial Moreni şi cu acordul Consiliului Judeţean Dâmboviţa. În anul 2002, Guvernul de atunci a dat Consiliului Judeţean în proprietate o fabrică de prelucrare a fructelor şi legumelor. Adusă la Parcul Industrial de la Mija, timp de 10 ani de zile nu s-a găsit o soluţie de punere în funcţiune. Utilajele, între timp, s-au deteriorat fizic şi moral. Şi atunci, în anul 2012, eu am considerat că trebuie să fac ceva. (…) Am discutat cu domnul director Petrescu şi am decis să punem în funcţiune o capacitate nouă de producţie în Parcul Industrial de la Moreni. Sunt mulţumit că am făcut acest lucru pentru că aici lucrează 180 de oameni. (…) Scopul Parcului este să creeze locuri de muncă. Este important că am valorificat un bun pe care îl aveam de 10 ani în proprietatea Consiliului Judeţean şi cu care în fiecare zi se întâmpla câte ceva.

Irina IoniţăNoi nu avem decât cuvinte de mulţumire, atât Consiliului Judeţean, cât şi conducerii Parcului Industrial, pentru că ne-au sprijinit în acest proiect, ne-au acordat încrederea că aici vom crea noi locuri de muncă, şi sperăm la noi locuri de muncă, sperăm într-o extindere, în afaceri cât mai bune. De asemenea, mulţumim colectivului care ne-a ajutat ca această fabrică să fie în funcţiune de la data de 6 ianuarie.

Valoarea totală a investiţiei pentru ridicarea acestei hale de producţie este de 947.761 lei (fără TVA). Hala are o suprafaţă utilă de 1683 mp şi dispune de toate facilităţile necesare: spaţiu de producţie, birouri, grupuri sanitare, sală de mese, depozite. Îşi desfăşoară activitatea aici o societate de confecţii, care oferă, la acest moment, 180 de locuri de muncă.

Preşedintele Consiliului Judeţean a vorbit şi de perspectivele de dezvoltare a Parcului Industrial Moreni, pe de o parte, şi de proiectele de la nivelul municipiului Moreni: Este important să continuăm investiţiile. Şi trebuie să ştiţi că în parcul Industrial de la Moreni, în acest an, punem în aplicare proiectul de reabilitare şi dezvoltare a infrastructurii electrice, pentru că avem nevoie de putere sporită şi de instalaţii moderne. Este un proiect cu finanţare europeană de circa 40 de miliarde lei (vechi). Avem discuţii finalizate, contract semnat, va veni o firmă nouă în parc în acest an, care va construi din resurse proprii o hală. Înseamnă noi locuri de muncă.

Am analizat, şi voi lua, probabil, decizia în următoarele două luni legat de două subiecte importante

  • Extinderea, împreună cu Primăria Moreni, a Parcului Industrial cu încă 20-22 hectare;
  • Necesitatea şi oportunitatea vânzării halelor existente către cei care şi-au exprimat această intenţie şi, cu banii primiţi pe ceea ce vindem, să putem să lucrăm hale noi care să ne permită punerea în valoare a terenului pus la dispoziţie de Primăria Moreni.

 

Pentru că sunteţi foarte mulţi morenari sau treceţi prin Moreni şi nu vă place cum arată infrastructura, anul acesta finalizăm şi apa, finalizăm şi canalizarea. Avem un proiect de asociere Consiliul Judeţean – Consiliul Local Moreni şi vom interveni substanţial pe ceea ce înseamnă infrastructura rutieră, în special pe străzile principale, la care se adaugă efortul făcut de Primărie. Cred că lucrurile merg în direcţia bună.