23.06.2015

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a participat duminică, 21 iunie 2015, la Cândeşti, la  inaugurarea căminului cultural din satul Dragodănești, obiectiv construit în anul 1975. Proiectul în valoare de aproximativ 700.000 lei a fost derulat prin programul Companiei Naţionale de Investiţii(CNI), fiind primul cămin finalizat din cele 10 din județul Dâmbovița care au primit finanţare prin CNI.

Alături  de primarul comunei Cândești, Georgeta Popa şi de locuitorii comunei, au mai participat: prefectul județului Dâmbovița, Ioan Marinescu, administratorul public al judeţului - Alexandru Oprea și primarii localităților: Voineşti, Şotânga, Măneşti, Malu cu Flori.

Președintele CJD, Adrian Țuțuianu”Pentru mine este o mare bucurie că am reușit astăzi să inaugurăm primul cămin cultural din cele 10 care sunt finanțate anul acesta prin CNI, aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului. Este o investiție în valoare de aproximativ 7 miliarde lei vechi și vreau să vă spun că astfel de cămine culturale au și localitățile învecinate(…)Intenția mea ca președinte de consiliu județean este aceea de a realiza până în anul 2020 un cămin cultural sau o casă de cultură modernizate, în fiecare localitate, care să ne permită să reluăm activitatea culturală care a fost din păcate abandonată în ultimii 20 de ani, cu efecte negative în ceea ce privește educația tinerei generații(…) În două săptămâni va începe reabilitarea căminului cultural de la Cândești Vale care va fi gata până la sfârșitul anului și tot până la finele anului va fi gata drumul din zona Cândești Deal – Valea Mare, 11 km realizați din fonduri europene. Aproape 100 de miliarde de lei vor fi cheltuiți pentru realizarea acestui drum, la care se adaugă aceste două investiții de la căminele culturale(…) Sunt convins că acest cămin cultural va fi important pentru cetățenii din localitate. O felicit pe doamna primar, felicit Consiliul Local pentru că a susținut acest proiect! ”

Pentru momentul inaugural, Primarul, Georgeta Popa, a organizat și câteva surprize pentru vârstnicii din Cândești: aniversarea veteranului satului, Augustin Stoica din satul Sturzeni care a împlinit vârsta de 100 de ani, precum şi premierea a 11 cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie.