10.05.2017

Astăzi, 9 mai 2017, cu ocazia triplei sărbatori marcate de Ziua Independenţei de Stat a României, Ziua Victoriei Naţiunilor Unite şi Ziua Europei, la Cazarma 331 Teiş au avut loc o serie de manifestări pentru omagierea tuturor celor căzuți pe câmpurile de luptă și care au contribuit la obținerea independenței de stat, înfăptuirea Marii Uniri și contribuția la victoria aliaților - rezultatele directe ale acțiunii ferme ale armatei în slujba poporului român.

Evenimentul a cupris o ceremonie militară şi religioasă, intonarea Imnului Naţional al României, intonarea Imnului Europei, alocuţiuni cu privire la simbolistica zilei de 9 mai, precum şi depuneri de coroane şi jerbe de flori.    

La eveniment au participat: Claudia Gilia, Alin Manole – Vicepreşedinții Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Antonel Jîjîie – Prefectul judeţului Dâmboviţa, Daniel Cristian Stan – primarul Municipiului Târgovişte, reprezentanţi ai Arhiepiscopiei Târgoviștei, Garnizoanei, Ministerului Administrației și Internelor, instituțiilor deconcentrate, cadre militare active, în rezervă şi retragere, veterani de război și cetățeni ai Municipiului Târgoviște.

Astăzi, 28 de state și peste 500 de milioane de cetățeni sărbătoresc Ziua Europei.

Biroul Comunicare, Relaţii Externe al Consiliului Judeţean Dâmboviţa