Președintele Consiliului Județean Dâmbovița Adrian Țuțuianu, a participat astăzi, 14 aprilie 2016, în Cazarma Teiș, la evenimentul aniversar - 55 de ani de la înființarea Batalionului 114 Tancuri ”Petru Cercel”.
În cadrul ceremonialului militar și religios dedicat evenimentului au avut loc: alocuțiuni din partea autorităților locale și județene, dezvelirea plăcii comemorative în onoarea și gloria celor 55 de ani de existență ai Batalionului, înmânarea de plachete, însemne heraldice, diplome și o expoziție de tehnică și echipamente militare.
Adrian Țuțuianu, Președintele CJD: ”Sunt onorat să fiu prezent, astăzi, la acest important moment pentru Batalionul 114 Tancuri Petru Cercel - sărbătorirea a 55 de ani de la înființarea acestei unități, simbol al onoarei și gloriei militare românești.
Evenimentul îmi oferă plăcutul prilej de a adresa felicitări şi de a transmite salutul meu întregului personal al Batalionului, exprimându-mi aprecierea pentru modul în care vă îndepliniţi atribuţiile în slujba țării.
Răspunzând provocărilor și actualelor orientări în domeniul securității și siguranței naționale, la data de 1 octombrie 2009, pe temelia renumitului Batalion 1 Tancuri “Vlad Țepeș”, a luat ființă Batalionul 114 Tancuri “Petru Cercel”, unitate care astăzi continuă tradițiile armei tancuri pe meleagurile dâmbovițene și în cadrul căreia dumneavoastră, tanchiștii, v-ați câştigat respectul și aprecierea pentru profesionalismul dumneavoastră, combinat cu creativitate şi permanenta dorință de perfecționare, lucruri care, de-a lungul timpului, s-au materializat în rezultatele deosebite.
Aș vrea să le mulțumesc militarilor dâmbovițeni care au executat misiuni în teatrele de operațiuni, celor care sunt astăzi departe de ţară şi de cei dragi, unde, cu profesionalism şi curaj, depun eforturi pentru a le reda celor afectaţi de tragedia războiului speranţa într-un viitor mai bun. Crearea unui corp profesionist al armatei este obligatorie în contextul actual, în care România trebuie să fie capabilă să răspundă nevoilor naţionale de securitate, dar şi să desfăşoare o gamă tot mai cuprinzătoare de misiuni.
Batalionul 114 Tancuri ”Petru Cercel” pregătește luptătorul modern, capabil să acţioneze cu profesionalism și dăruire în orice tip de misiune.
În aceste momente de bucurie și emoție din viața dumneavoastră, îmi face o deosebită plăcere să vă felicit, asigurându-vă de întreaga mea prețuire pentru modul exemplar în care vă desfășurați activitatea! Vă urez ca evenimentul de astăzi să încununeze cu succes viitoarele dumneavoastră acțiuni!
La mulți ani! ”