09.04.2013

Conducerea Consiliului Judeţean Dâmboviţa a continuat vineri, acţiunea propusă în data de 27 martie 2013, dar care din cauza condiţiilor meteo nefavorabile a fost amânată, respectiv plantarea a 4000 de copaci pe traseul Drumului Sudului, de la Moara Nouă până la Potlogi. Prin acest demers, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu a dorit să se alăture iniţiativei UNCJR, ca în memoria celor 1, 4 milioane de români care au murit în timpul primului război mondial să se planteze 1,4 milioane copaci.

    Evenimentul a debutat la Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească”, unde au fost plantaţi 98 de stejari roşii.

    La acţiunea de plantare realizată cu sprijinul Direcţiei Silvice Dâmboviţa, au participat atât angajaţii direcţiei, cât şi localnici din toate localităţile ce traversează Drumul Sudului, după cum a precizat Adrian Ţuţuianu, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa: „Acţiunea este continuarea la ceea ce ne programasem pe data de 27 martie, când am sărbătorit Ziua Unirii Basarabiei cu România printr-un simpozion ştiinţific care a avut loc şi printr-o acţiune de plantare a 4000 de pomi pe drumurile judeţene. Între timp a venit şi Complexul Naţional Muzeal „curtea domnească” cu propunerea de a planta câţiva stejari aici în curtea Cetăţii de Scaun, vom continua pe Drumul Sudului, de la Cornăţelu până la Potlogi. Astăzi plantăm 4000 de pomi cu sprijinul Direcţiei Silvice Dâmboviţa care a sponsorizat acţiunea şi cu sprijinul primarilor din localităţi care vin cu oameni şi copiii aflaţi în programul „Şcoala altfel”. În toamnă, dacă vor exista resurse financiare suficiente vom continua acest proiect pentru că nu-i un proiect de un an sau doar un aspect de imagine, ci este o acţiune pe care eu o gândesc pe termen de 4 – 5 ani. Mi-aş dori ca toate drumurile judeţene să fie bune, să aibă şanţuri şi să aibă liziere de pomi, conform normativelor în vigoare”.