27.12.2021

        Vești bune pentru dâmbovițeni! La invitația președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, astăzi, 27 decembrie 2021, Viceprim-ministrul României și ministru al Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Mihai Grindeanu, a efectuat o vizită de lucru în județul Dâmbovița. La sediul Consiliului Județean Dâmbovița, vicepremierul României s-a întâlnit cu conducerea administrației județene, parlamentarii de Dâmbovița, primarii mai multor localități dâmbovițene, consilierii județeni și șefii instituțiilor deconcentrate.

        Cu acest prilej, președintele Corneliu Ștefan a adus în atenția reprezentantului Guvernului României cele mai însemnate proiecte de infrastructură rutieră ale județului nostru, expunând demersurile efectuate până în prezent și stadiul în care se află toate aceste investiții, de anvergură pentru Dâmbovița.  

        Președintele Corneliu Ștefan: „Anul trecut, ne-am asumat proiecte importante de dezvoltare. În acest an, am inițiat studii de fezabilitate și proiecte tehnice pentru investiții în valoare de peste 1 miliard de Euro; este vorba despre proiecte care au în vedere reabilitarea infrastructurii rutiere. Proiectul privind DN 71 Bâldana - Târgoviște - Sinaia este în fază de licitație publică. Pentru realizarea proiectelor referitoare la centurile ocolitoare avem nevoie de sprijin guvernamental. Am inițiat aceste proiecte cu un an în urmă și toate au fost aprobate de Comisia Tehnică din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastucturii Rutiere. „Drumul de legătură pentru creșterea accesibilității în zona urbană a orașului Găești”, ce face parte din contractul „Drumuri de legătură ale DN 71 și DN 7 la Drumul Expres Valahia, Autostrada A1 – Ploiești”, care leagă Moldova de Oltenia - așteptăm deblocarea acestui drum, important pentru județul Dâmbovița și pentru tot sudul României. Drumul expres Târgoviște – București, care face legătura între autostrada de centură A0 Nord și Târgoviște, pentru care s-a semnat contractul pentru întocmirea studiului de fezabilitate - vă solicităm sprijinul pentru realizarea acestui drum. Prin Programul Anghel Saligny, s-a depus cel puțin un proiect din fiecare localitate, acestea însumând aproximativ 2 mld lei. Avem nevoie de sprijin guvernamental pentru Stațiunea de Interes Național Moroieni - Peștera - Padina, proiect în valoare de peste 60 mil Euro, dar și pentru Universitatea Valahia din Târgoviște, cea mai tânără universitate din România, pentru continuarea campusului. Avem și alte proiecte. Le-am enumerat aici pe cele mai importante dintre acestea, care vor schimba înfățișarea județului Dâmbovița, iar dumnevoastră, prin sprijinul acordat, vă veți pune amprenta asupra lor. Vă mulțumim, domnule Viceprim-ministru, deoarece am fost convinși că veniți la Târgoviște ca să ne dați vești bune!” 

        Întâlnirea cu edilii dâmbovițeni a fost urmată de o conferință de presă, în cadrul căreia Sorin Grindeanu a adus în atenție stadiul principalelor proiecte de infrastructură rutieră din județul Dâmbovița, dar și pașii ce trebuie urmați pentru viitoarele proiecte promovate de președintele Corneliu Ștefan: „Încep prin a vă spune că (sau aș relua ce a spus domnul președinte), și anume faptul că întâlnirea cu primarii și cu ceilalți colegi din parlament și consilieri județeni a fost una foarte bună. S-au ridicat probleme punctuale pentru Ministerul Transporturilor, dar și dincolo de acesta, probleme pe care o să le transmit colegilor mei din guvern, unele dintre ele extrem de importante pentru autoritățile locale, cum ar fi Programul Național Anghel Saligny, un program așteptat de către autoritățile locale. Legat de ceea ce înseamnă proiectele Ministerului Transporturilor în județul Dâmbovița, în primul rând, vreau să vă anunț, ca termene, ca să știți exact, să nu fie așa, pe surse, că termenele legate de DN 71 Bâldana - Târgoviște - Sinaia, proiect împărțit în două sectoare, se prezintă astfel: primul sector, cu istoria pe care o amintea domnul președinte - acum, lucrurile s-au reluat în felul următor: în data de 7.01.2022, adică în două săptămâni, se va transmite către ANAP, spre validare, această licitație, și anume proiectare plus execuție. Depunerile de oferte se vor face până pe 21 martie, evaluarea de proiecte până pe 21 iunie, iar noi credem că vom comunica rezultatul procedurii de atribuire undeva în luna august 2022 și se va intra în contractul respectiv. E un proiect pe care țin foarte mult să îl realizăm, țin foarte mult ca la jumătatea anului viitor să semnăm contractul și țin foarte mult să se înceapă lucrările astfel încât, indiferent de ce se va întâmpla, acest proiect să meargă înainte, indiferent de titularul de la acest minister. Pe sectorul 2, și anume Târgoviște - Sinaia, avem termenul-limită de depunere de oferte 15 ianuarie 2022. În principiu, ar trebui să semnăm acest contract cu aceleași termene (proiectare plus execuție), dacă nu avem contestații la jumătatea lunii martie, astfel încât să se intre în proiectul respectiv și în desfășurarea contractului. Am semnat săptămâna trecută contractul proiectare plus execuție a drumului Bâldana - Titu. Acesta contract a fost atribuit și se va desfășura pe durata a 26 luni, proiectare plus execuție, astfel încât, la finalul acestui interval, proiectul să fie implementat. Aș mai spune un lucru, pe care eu îl consider extrem de important și pentru care îl felicit pe președintele Corneliu Ștefan, și anume proiectele legate de cele trei centuri ocolitoare. Avem centura de la Târgoviște, varianta de ocolire Pucioasa - Fieni și varianta de ocolire Găești. De ce spun că îl felicit? Pentru ca domnul președinte s-a mișcat (dacă pot să mă exprim astfel) foarte repede, și a dat hotărârile de consiliu județean, ca noi, cei de la Ministerul Transporturilor, să putem să descentralizăm aceste lucrări. E un lucru pe care mi-l doresc foarte mult - ca proiecte de tipul variantă de ocolire sau drumuri expres mai simple să fie date către autoritățile locale, iar acestea să le ducă la bun sfârșit, pentru ca, în final, Ministerul Transporturilor să plătească lucrările respective. De ce vrem să facem aceste lucruri? Pentru că, în acest moment, CNAIR-ul are foarte multe proiecte în desfășurare și atunci avem situații în care avem niște termene, foarte lungi, chiar pentru lucruri simple, și CNAIR-ul este sufocat de proiecte de acest tip. Și atunci am luat hotărârea de a descentraliza aceste proiecte, de mai mică amploare, ca ele să fie implementate de autotitățile locale, iar ministerul în final să plătească toate aceste lucrări. Consiliul Județean Dâmbovița a făcut rapid ce avea de făcut, și anume să dea hotărârile de consiliu județean. Urmează, la nivel de CNAIR, să aprobăm în consiliul de administrație această procedură de descentralizare pentru cele 3 variante ocolitoare. Cred că e o soluție foarte bună, nu doar în Dâmbovița, ci în toată țara, pentru că autoritățile locale au un interes mult mai mare de a face aceste tipuri de lucrări decât autorităție centrale, pot vedea mult mai bine fiecare fază a proiectului, a programului respectiv, și pot verifica toți termenii contractului, inclusiv cei care țin de durată”.

        La întâlnire au fost prezenți vicepreședinții Consiliului Județean Dâmbovița, Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, administratorul public al județului, Cristian Avanu, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, parlamentarii: Carmen Holban, Titus Corlățean, Radu Popa și Marian Țachianu, Cristian Pistol, director CNAIR, Emilian Rusu, directorul Direcției Generale de Finanțe Publice Dâmbovița, Marius Lixandru, director - Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița.

 

            Compartimentul Imagine, Relații Externe - Consiliul Județean Dâmbovița