03.02.2026

La invitația președintelui Consiliului Județean Dâmbovița (CJD), Corneliu Ștefan, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România, Excelența Sa domnul Giles Portman a efectuat astăzi, 3 februarie 2026, o vizită în județul Dâmbovița.

Întâlnirea a fost găzduită de Muzeul de Artă din municipiul Târgoviște, iar discuțiile s-au concentrat pe consolidarea relațiilor bilaterale și identificarea de noi oportunități de cooperare economică, socială și educațională.

Alături de președintele Corneliu Ștefan, s-au aflat: vicepreședinții CJD, Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, secretarul general al județului, Dănuț-Nicolae Popa-Stănescu, deputatul Carmen Holban, prefectul județului Dâmbovița, Marian Tănase, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, rectorul Universității Valahia din Târgoviște, Corneliu Sălișteanu, și președintele Senatului UVT, Claudia Gilia.

Președintele Corneliu Ștefan a adus în atenția Excelenței Sale faptul Dâmbovița este un județ în plină dezvoltare, prezentându-i potențialul industrial, agricol și turistic al județului Dâmbovița, făcând referire atât la cele trei parcuri industriale de pe teritoriul județului nostru, cât și la marile companii ce activează în județul nostru. La rândul său, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a făcut o scurtă prezentare a municipiului Târgoviște. De asemenea, în cadrul întâlnirii rectorul Universității „Valahia” Târgoviște (UVT), Corneliu Sălișteanu, a vorbit despre Municipiul Târgoviște, în calitate de centru universitar, în condițiile în care UVT este o instituție academică emblematică a României. Programele de studii ale universității acoperă întreaga paletă de sectoare de activitate: gestiune / economie / finanțe, industrie / științe / tehnologii, limbi străine / litere / arte, mediu, drept, științe umaniste și sociale, cercetare, oferta educațională a universității căutând permanent să se armonizeze cu cerințele pieței forței de muncă în vederea unei inserții socio-profesionale sustenabile a absolvenților.

Principalele puncte ale discuțiilor au fost reluate și în cadrul unei declarații de presă susținute de președintele Corneliu Ștefan și Excelența Sa Giles Portman la finalul întâlnirii.

Președintele Corneliu Ștefan: „Am avut o discuție fructuoasă cu domnul ambasador, în cadrul căreia i-am prezentat oportunitățile pe care le oferă județul nostru - pentru atragerea de investitori străini și, nu în ultimul rând, ceea ce noi am gândit noi pentru dezvoltarea județului Dâmbovița. Am vorbit despre posibilitatea cooperării între regiuni din Marea Britanie și localități dâmbovițene. De asemenea, am abordat și posibila colaborare la nivel universitar. Îi mulțumesc încă o dată pentru prezența în județul nostru!”

E.S.  Giles Portman, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România: „Sunt încântat să fiu în județul Dâmbovița, aici, la Târgoviște. Este prima dată când sunt aici de când mi-am început mandatul, acum 2 ani. A fost o plăcere să mă întâlnesc cu președintele Consiliului Județean Dâmbovița, cu primarul municipiului Târgoviște și cu alți oficiali. Am avut discuții utile despre colaborarea noastră și proiecte comune între Marea Britanie și România. În privința relației bilaterale - ea este la un nivel excelent, iar legăturile dintre oameni sunt destul de puternice. Este o relație bilaterală foarte importantă. Marea Britanie și România sunt două țări care gândesc la fel și care pot realiza multe împreună. Este un parteneriat strategic puternic și lucrăm constant pentru a dezvolta această relație, pentru ca toți cetățenii noștri să fie mai în siguranță și, sper, mai protejați. Sunt aici pentru a explora noi oportunități comerciale și pentru a înțelege mai bine potențialul Dâmboviței”.

Vizita în județul nostru a Excelenței Sale Giles Portman, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România, a continuat la Curtea Domnească și la Muzeul Tradițiilor Militare Dâmbovițene - Școala de Cavalerie.

 

Compartimentul Imagine, Relații Externe,

Consiliul Județean Dâmbovița